Două școli din Cluj rămân închise parțial din cauza gripei
În prezent, măsura se mai păstrează doar la Liceul Waldorf din Cluj Napoca, o altă unitate parţial închisă fiind Şcoala Generală Mihai Eminescu din Dej. Şi în Zalău există 3 şcoli parţial închise din cauza gripei: şcolile gimnaziale Corneliu Coposu, Mihai Eminescu şi Colegiul Naţional Silvania.
Articol editat de Carmen Sas, 10 februarie 2020, 15:37
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au precizat că în celelalte judeţe din Transilvania nu s-a mai impus măsura suspendării parţiale sau totale a activităţilor în vreo şcoală.
Potrivit dispoziţiilor Ministerului Educaţiei Naţionale, activitatea didactică dintr-o clasă se suspendă în cazul în care există cel puţin 3 copii cu gripă confirmată. De asemenea, întreaga unitate de învăţământ îşi suspendă activitatea dacă minim 20% dintre elevi lipsesc cel puţin 3 zile din cauza îmbolnăvirii cu gripă.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.