Mama Manu, închisă temporar de CJPC Cluj
Articol editat de Andrei Cretoiu, 25 februarie 2020, 16:15 / actualizat: 25 februarie 2020, 17:55
Unei alte unități de alimentație publică din Cluj i-a fost suspendată temporar activitatea astăzi. Este vorba de cinci sedii ale lanțului Mama Manu, care au închis ușile fast-food-urilor până la remedierea problemelor.
Conform Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj, deficiențele găsite făceau referire la produse depozitate necorespunzător, produse fără elemente de identificare, neverificarea metrologică a cântarelor și lipsa informațiilor cu privire la alergeni.
Vă reamintim că in data de 20 Februarie 2020, cinci restaurante clujene au fost închise de comisarii de la Protecţia Consumatorului din cauza produselor expirate chiar și de 4 luni sau depozitate necorespunzător și 4 zile mai târziu, in 24 februarie, alte 4 restaurante au avut activitatea suspendată partial din cauza neregulilor găsite, însă și-au remediat problemele și au fost redeschise complet.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.