Carantină la Spitalul Militar Central
Articol editat de Andrei Cretoiu, 26 februarie 2020, 10:15
Spitalul Militar Central din Capitală intră de miercuri, 26 februarie, în carantină.
Reprezentanţii unităţii explică, într-un comunicat, că decizia a fost luată în urma unei analize a evoluţiei noului coronavirus. Vizitatorii nu vor mai avea acces în secţiile spitalului.
La internare, fiecare pacient va primi un număr de identificare, care va fi comunicat şi aparţinătorilor, dacă bolnavul este de acord.
Pentru fiecare secţie, în cel mai scurt timp posibil, se va pune la dispoziţia aparţinătorilor un număr de telefon la care aceştia pot suna, între anumite ore, să ceară informaţii despre pacient, în baza numărului de identificare comunicat la internare.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.