Mio – povestea creatoarei de campioni [AUDIO]
Mioara Iurian/sursa foto: Dan Bodea
![Mio – povestea creatoarei de campioni [AUDIO]](https://i0.wp.com/www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2020/03/Mioara-Iurian-sursa-foto-Dan-Bodea-e1583660404133.jpg?resize=800%2C430&ssl=1 "Mio – povestea creatoarei de campioni [AUDIO]")
Articol editat de miclaus, 8 martie 2020, 06:00 / actualizat: 8 martie 2020, 11:40
Mioara Iurian/sursa foto: Dan Bodea
Articol editat de miclaus, 8 martie 2020, 06:00 / actualizat: 8 martie 2020, 11:40
Două, trei driblinguri spre dreapta, crossover – mingea nu urcă mai sus de genunchi – schimbăm direcția, încetinim, două, trei driblinguri spre stânga. Jos! Haide!
Ea este Mioara Iurian. MIO, cum îi spune toată lumea, de la copiii de 9 – 10 ani de care se ocupă, până la conducerea clubului.
Este antrenor la grupele de baby și minibaschet la U-BT Cluj. Prima grupă de copii a antrenat-o în 1994 și de atunci nu a mai renunțat la asta. La U e de 15 ani, de când clubul a pus accent și pe dezvoltarea baschetului juvenil, nu doar pe prima echipă. Până să ajungă aici, a antrenat la Speranța și Gema, ultimul dintre cluburi fiind înființat de fosta ei colegă de la baschet fete, Ildiko Manaszes.
Mi-au plăcut foarte mult copiii, iubesc baschetul și de aceea am ales calea aceasta și sunt una dintre persoanele fericite și zic mereu că mi se potrivește meseria asta ca o mănușă. Am trecut deja de 20 de ani de antrenorat. Nu m-am plictisit și, indiferent de problemele pe care le am, când intru în sală și văd copilașii uit!
MIO a venit în ’87 la Cluj-Napoca, de la Sibiu, și, alături de echipa de senioarele de la U, a câștigat trei titluri naționale. S-a îndrăgostit de baschet și datorită antrenorului Mihai Fleșeriu, pe care l-a și avut ca model în toată cariera ei de mai târziu. La Cluj a venit pentru facultate, însă specializarea pentru care se pregătise și la care a fost și olimpică în liceu nu avea legătură cu sportul:
Mio ar fi trebuit să devină profesoară de chimie. Părinții mei, fiind profesori amândoi, mama profesoară de chimie, și-ar fi dorit foarte, foarte mult să-i urmez, să fiu și eu profesoară de chimie. Profesoară am devenit, dar de educație fizică și sport.
În cei 15 ani de când e antrenoare la U, Mio a câștigat șapte titluri naționale cu copiii pe care i-a antrenat: două la babybaschet, trei la mini și două la categoria Sub 13 ani. Chiar și atunci când nu au reușit să câștige titlul, echipele antrenate de ea au terminat pe podium.
E unul dintre cei mai titrați antrenori ai clubului și ar fi putut pregăti oricare dintre echipele de copii și juniori de la U-BT. I-a preferat însă pe cei mici, cu care îi și place cel mai mult să lucreze:
Îmi plac copiii mici, îmi doresc să îi învăț baschet, să le pun mingea în mână, îi văd că se bucură imediat. Baschetul e un joc care le și aduce satisfacții: au dat un coș, se bucură, ajung acasă, le spun părinților “îmi doresc să vin și a doua zi, mi-a plăcut, mama, Mio. E foarte bine, e frumos!”. Îmi place mult mai mult cu cei mici. Cu siguranță m-aș fi descurcat și cu băieții mai mari, dar aici îmi place cel mai mult. Și aici mă regăsesc.
Printre cei care au trecut prin mâna ei se numără Anton Rotaru, Mihai Cârcoană și Luca Domocoș, jucători care fie au ajuns la “echipa mare”, fie acum joacă baschet la colegii din Statele Unite.
În chiar primul ei an de antrenorat i-a pus mingea în mâna și unui băiețel de clasa a III-a, Andrei Cosma, care e acum antrenorul ei secund.
Mioara Iurian și Andrei Cosma
Chiar dacă nu au mai mult de 12 – 13 ani, înainte de fiecare meci Mio își tratează copiii ca pe niște jucători profesioniști. Acesta e unul dintre secretele rezultatelor pe care le are:
Înainte de fiecare meci noi intrăm în vestiar, avem o mică ședință, nu foarte lungă, că altfel se plictisesc, ei nu au capacitatea și răbdarea să te asculte mult, dar îi încurajezi, le spui ce au de făcut, că trebuie să fie organizați, să paseze mingea. De la încălzire se vede o echipă care este pregătită, deci trebuie să fie extrem de serioși. Cât sunt pe teren le spun că nu-i nimic dacă am pierdut o minge, trebuie să o recâștig în apărare; și funcționează. De-abia așteaptă să intre pe teren.
Ultimul titlu pe care Mio l-a câștigat ca antrenor a fost în această vară, la categoria Sub 13 ani. Pe o parte dintre copiii aceștia i-a preluat când aveau 7 – 8 ani și a creat o echipă care, anul trecut, nu a avut adversar în România.
Cel mai fericit moment a fost vara aceasta, cu generația 2006, când am câștigat titlul. Eu îi consider și acum o generație specială. Sunt niște băieți cu un bagaj genetic foarte bun pentru baschet. Tot cu ei, în urmă cu un an, am fost prezenți la un turneu la Barcelona. Au fost multe, multe echipe, din Europa, au venit chiar și din Argentina. Echipe cu nume, Real Madrid, echipe din Serbia, echipe puternice și am reușit să câștigăm turneul. A fost o satisfacție uriașă și de atunci promiteau foarte mult. Și rezultatul a și apărut. După un an au ieșit campioni naționali.
Sportul e frumos și pentru că uneori câștigi, alteori mai și pierzi. Nu e ca la școală, unde premiul întâi îl pot primi mai mulți copii care au media 10. Din punctul acesta de vedere, sportul e ceva mai dur. La finalul competiției, doar unul singur câștigă trofeul, chiar dacă și alții au tras din greu că să ajungă numărul 1:
Se întâmplă și asta. Se întâmplă să muncești foarte, foarte mult. Muncim. Toate echipele muncesc, toți sportivii muncesc din greu, nu muncești numai tu. La final este un singur învingător. La vârsta asta pleci la drum ca să fii cel mai bun, să ajungi jucător bun. E multă, multă, multă muncă. În sport te poți antrena foarte, foarte mult și la final să nu câștigi.
După atâția ani de antrenorat, Mio are ochiul format și își dă seama repede care sunt copiii cu potențial. Uneori îi vede în meciurile amicale pe care le joacă cu ceilalți antrenori din club și îi aduce la prima echipă de la categoria lor de vârstă:
Calitățile le vezi. Eu le văd. După o săptămână, două pot să spun care va reuși să facă sport de performanță – deci nu vorbesc de mare performanță – de performanță și care dintre ei vor ajunge la grupele de amatori. Mergem și cu ei, în competiții amicale.
La baschet, ca și în celelalte sporturi, dealtfel, nu vin doar copii dotați fizic. Unii dintre ei nu pot ține pasul cu cei mai buni jucători ai echipei și, cel mai probabil, nici nu vor ajunge să facă vreodată performanță. Iar părinții, dezamăgiți, de multe ori nu îi mai lasă să meargă la antrenamente, pentru că le consideră o pierdere de timp. Aceasta e una dintre cele mai mari greșeli care se pot face, consideră Mio, pentru că sportul e pentru toată lumea, chiar dacă nu toți ajung să îl practice la cel mai înalt nivel. La U-BT, de exemplu, există grupe de copii și juniori unde baschetul se face doar de plăcere. Și inclusiv de aici sunt promovați jucători la echipele cu care se merge în campionat:
Părinților le recomand, întotdeauna, să-și trimită copiii la sport, indiferent dacă sunt talentați sau sunt mai puțin talentați. Se dezvoltă frumos, sunt sănătoși, se creează între ei niște relații de prietenie care rămân trainice. Ei învață să câștige împreună, învață să piardă împreună. Se bucură împreună, acuma plâng, după aceea râd. Atmosfera este minunată. Cooperează. Întotdeauna observi un copil care practică sportul și un copil care nu practică sportul. Cei care practică sportul sunt mult mai deschiși, își dezvoltă o personalitate. Cei care nu fac sport sunt mai retrași, mai rezervați. Pot fi niște copii deosebiți, dar nu sunt atât de încrezători in forțele proprii. Le lipsește ceva.
Mihai Miclăuș
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
De Ziua Limbii Române, sărbătorită din anul 2013 în 31 august, vizităm singurul muzeul al limbii din România. El se află la Cluj, în cadrul...
De vineri, 30 august, până duminică, 1 septembrie, o serie de activități culturale și ateliere creative adresate atât adulților cât și...
La olimpiadă au participat 98 de concurenți din 25 de țări. Lotul României s-a întors acasă cu patru medalii și mai mult decât atât,...
Pășesc agale pe străzile unui oraș fondat chiar la poalele Vezuviului. Oare cum au cutezat întemeietorii lui să-l ridice chiar acolo? Mi se...