Bistrița Năsăud: 500.000 alocați măsurilor de urgență
De asemenea, banii vor fi folosiți și pentru asigurarea condițiilor necesare a celor care vor fi plasați în carantină în containere.
Consiliul Local Bistrița a aprobat, într-o ședință de îndată, transferul sumei de 500.000 de lei din fondul de rezervă bugetară către Serviciul de Protecție Civilă și Voluntariat pentru Situații de Urgență.
Articol editat de Andrada Ștefănescu, 13 martie 2020, 12:10
Și Spitalul de Urgență Bitrița a suplimentat numărul asistenţilor medicali. De asemenea, stocurile de biocide sunt asigurate pentru câteva luni.
Conducerea unității a anunțat vineri, 13 martie, că a luat decizia de a angaja, pe o perioadă de şase luni, un număr de 30 de asistenţi medicali, pentru a putea face faţă în cazul în care epidemia de coronavirus se va extinde.
Managerul spitalului, Gabriel Lazany, a declarat că a fost dublat personalul la secţia de Boli Infecţioase, la Terapie Intensivă şi în zonele critice. El a mai spus că unitatea are, în prezent, stocuri de dezinfectant pentru câteva luni, iar cantitatea de măşti de protecţie a fost suplimentată.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.