Apel al rețelelor comerciale către clienți
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale roagă clienţii să fie cumpătaţi şi chibzuiţi la ce şi cât cumpără.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 15 martie 2020, 14:29
Articol editat de Andrei Cretoiu, 15 martie 2020, 14:29
Asociația, care grupează 19 companii din retailul alimentar şi nealimentar, afirmă, într-o scrisoare deschisă adresată clienţilor, că ”există cantităţi şi stocuri pentru toţi dacă suntem solidari şi ne gândim la nevoile tuturor”.
A cumpăra mai mult decât ai nevoie poate însemna să îi laşi pe ceilalţi fără produsele de care şi ei au nevoie, atrag atenția membrii rețelei, care include și hipermarketuri ca Auchan, Carrefour, Cora, Lidl, Kaufland, Profi sau Selgros.
Apelul vine după ce, în ultimele zile, rafturile marilor magazine au fost golite de cumpărători speriați de măsurile luate în legătură cu noul coronavirus.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.