S-a lansat grupul de solidaritate comunitară „Vă ajutăm din Sighet”
Articol editat de , 19 martie 2020, 10:17
Odată cu trecerea țării la scenariul III al crizei provocate de noul coronavirus, în Sighet s-a format grupul de solidaritate comunitară intitulat “Vă Ajutăm din Sighet!”.
Grupul are în prezent 50 de membri și reunește mai mulți cetățeni activi, sub coordonarea a două organizații implicate civic din Sighet, Asociația Vocea Lor și Asociația Szmisz.
Astfel, Sighetul se alătură orașelor Cluj, București, Sibiu, Arad și Constanța care au pornit inițiative similare pentru a sprijini cetățenii și autoritățile în gestionarea situației generate de noul coronavirus.
Pentru a evita propagarea virusului, grupul se organizează pe rețelele de socializare și exclusiv online.
Principalul obiectiv al grupului este să organizeze eficient voluntari, care să poată ajuta în perioada critică oameni în vârstă, persoane cu afecțiuni specifice ori familii cu copii care nu trebuie sau nu pot să iasă din locuințe pentru cumpărături sau medicamente.
Cumpărăturile vor fi plătite de solicitanți și se vor face în mare parte prin colaborarea cu câțiva furnizori din lanțul retail.
Persoanele dispuse să se implice și să ajute, o pot face alăturându-se grupului de pe Facebook ”Vă ajutăm din Sighet!”.
Mihaela Botiz
Radio Sighet poate fi ascultat online AICI!