Peste 17.000 de persoane au intrat în țară prin culoarul umanitar
Articol editat de Andrei Cretoiu, 20 martie 2020, 11:32
Aproximativ 4.800 de persoane cu 2.700 de mijloace de transport au intrat în România prin vama Nădlac II, în ultimele 24 de ore.
S-a ajuns astfel la un număr de peste 17.000 de persoane, care au intrat în ţară de la deschiderea culoarului umanitar pentru traversarea Ungariei.
Autorităţile continuă efectuarea triajului epidemiologic, iar cei care vin din aşa-numitele zone roşii sunt trimişi în carantină, în centre din judeţul Arad sau din judeţele de domiciliu.
În prezent, potrivit aplicaţiei poliţiei de frontieră, maşinile mici aşteaptă aproape două ore în vama Nădlac II, iar camioanele, 8 ore.
Joi, 19 martie, autorităţile de la Budapesta au anunţat că Ungaria va lăsa deschis coridorul umanitar către România pentru cetăţenii români şi bulgari care vor să se întoarcă acasă din Europa Occidentală, atâta vreme cât România se angajează să le permită intrarea în ţară.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.