Ascultă Radio România Cluj Live

Încep testările COVID-19 la Satu Mare [AUDIO]

Modulul de testare a fost pus la dispoziția Spitalului Județean de către Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Protecția Alimentelor Satu Mare și, cu toate că începerea testărilor a fost prevăzută deja pentru săptămâna trecută, operațiunea a întârziat din cauza lipsei unui dispozitiv foarte important. Managerul Adrian Marc precizează că pentru început vor fi efectuate cel mult 38 de teste pe zi, urmând ca de la mijlocul lunii aprilie, numărul acestora să ajungă la 300.

Încep testările COVID-19 la Satu Mare [AUDIO]

Articol editat de , 7 aprilie 2020, 13:07

Adrian Marc recunoaște că în Spitalul Județean Satu Mare există deja cadre medicale care acuză simptomatologia specifică infectării cu COVID 19, dar spune că testarea acestora va fi făcută în concordanță cu raportul șefilor de secție, și că prioritizările vor viza în egală măsură medicii și pacienții internați.

Managerul Spitalului Județean Satu Mare susține că la nivelul unității sanitare au fost luate măsurile de protecție necesare, iar în privința testelor, deocamdată situația este sub control.
La ora actuală, laboratorul din cadrul Spitalului Județean Satu Mare dispune de 200 de kituri de testare automată COVID-19, urmând ca miercuri să ajungă 500 de kituri pentru testare manuală.

 

Stela Tudor

Foto: Prefectura Satu Mare

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este funcţională
Sănătate luni, 3 martie 2025, 13:21

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este funcţională

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este funcţională, iar serviciile pentru pacienţi se acordă, de la începutul acestei luni,...

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este funcţională
În lipsa medicului pediatru, copiii vor putea fi tratați și de alți medici specialiști
Sănătate joi, 27 februarie 2025, 12:21

În lipsa medicului pediatru, copiii vor putea fi tratați și de alți medici specialiști

Copiii şi tinerii pot fi trataţi de alţi medici specialişti atunci când lipseşte pediatrul sau transferul către un alt spital nu poate fi...

În lipsa medicului pediatru, copiii vor putea fi tratați și de alți medici specialiști
Cursuri de prim ajutor destinate angajaților și angajatorilor
Sănătate joi, 27 februarie 2025, 11:10

Cursuri de prim ajutor destinate angajaților și angajatorilor

La Sibiu se fac înscrieri pentru cursuri de prim ajutor și de formare profesională, destinate angajaților și angajatorilor.       ...

Cursuri de prim ajutor destinate angajaților și angajatorilor
Sibiul va avea pentru prima dată un spital municipal
Sănătate miercuri, 26 februarie 2025, 14:45

Sibiul va avea pentru prima dată un spital municipal

Pentru prima dată în istoria sa, municipiul Sibiu va avea, începând din vara acestui an, un spital municipal, după preluarea Spitalului General...

Sibiul va avea pentru prima dată un spital municipal
Sănătate miercuri, 26 februarie 2025, 12:34

Bistrița-Năsăud: Un deces din cauza gripei

În județul Bistrița-Năsăud, un bărbat de 46 de ani, diagnosticat cu gripă, a decedat săptămâna trecută, potrivit datelor publicate,...

Bistrița-Năsăud: Un deces din cauza gripei
Sănătate miercuri, 26 februarie 2025, 11:21

Medicii Specialişti cu Practică Independentă cer finanţare echitabilă

Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă îi cere ministrului Sănătăţii măsuri concrete pentru implementarea unei...

Medicii Specialişti cu Practică Independentă cer finanţare echitabilă
Sănătate miercuri, 26 februarie 2025, 10:30

Campanie de informare privind salvarea de vieți prin transplantul de organe

O persoană poate salva până la opt vieți dacă își donează organele după deces, atrag atenția autoritățile din sănătate și specialiști...

Campanie de informare privind salvarea de vieți prin transplantul de organe
Sănătate miercuri, 26 februarie 2025, 09:59

Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Zalău, modernizată

Unitatea de primiri urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din localitate a fost extinsă, modernizată şi dotată cu aparatură de...

Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Zalău, modernizată