La Cluj se va construi cel mai modern Spital Pediatric Monobloc din România
Senatul a adoptat, miercuri, 8 aprilie, în regim de urgență proiectul de lege pentru obținerea terenului pe care va fi ridicată unitatea medicală. Precizarea a fost făcută de Consiliul Județean.
Articol editat de Camelia Velțan, 8 aprilie 2020, 16:45
Potrivit sursei citate, procedura legislativă a fost demarată în urmă cu trei săptămâni
Proiectul de lege va fi transmis, astăzi, Camerei Deputaților pentru votul final.
Ulterior, Consiliul Județean Cluj va demara studiile de fezabilitate și proiectul tehnic necesare Noului Spital Pediatric Monobloc.
În privința finanțării, autoritățile județene s-au adresat deja Ministerului Fondurilor Europene și a solicitat ca banii necesari să fie asigurați din bugetul Uniunii Europene.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.