Ascultă Radio România Cluj Live

Se caută vinovații pentru moartea ambulanțierului din Suceava [AUDIO]

Mircea Ciocan: E cel de-al doilea caz de deces din rândul cadrelor medicale. Colega noastră asistentă de la Constanţa şi ambulanţierul de la Suceava reconfirmă situaţia pe care o reclamăm de două săptămâni încoace: faptul că ai noştri colegi au fost trimişi în luptă cu mâinile goale, fără combinezoane, fără echipamente de protecţie corespunzătoare. Pentru că şi în situaţiile în care au avut combinezoane, acestea au fost improprii şi au fost din material permeabil, care practic e ca şi inexistent. Autorităţile au fost insuficient pregătite pentru această criză, au forţat colegii care nu au putut să refuze şi s-a ajuns la aceste situaţii.
Noi nu putem să negăm faptul că au existat bâlbe şi în rândul unităţilor sanitare şi comenzile uneori au fost diletante chiar de la nivelul comandamentelor unităţilor militare. Dar cert este că, aşa cum se poate constata, acest deces este cauzat clar de lipsa unui echipament de protecţie adecvat, lucru pe care noi îl repetăm de săptămâni încoace.
Răul deja s-a produs, aţi văzut că din ponderea pacienţilor confirmaţi cu Covid, aproape jumătate o reprezintă cadrele medicale, ceea ce este o cifră elocventă pentru faptul că de fapt cadrele medicale au fost cele expuse cu mâna goală, fără a putea lua minime măsuri de protecţie.

Se caută vinovații pentru moartea ambulanțierului din Suceava [AUDIO]

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 10 aprilie 2020, 13:48

Ovidiu Moldovan: S-a dat vina pe lipsa de disciplină a cadrelor medicale, că nu respectă circuitele, că nu ascultă ordinele.

Mircea Ciocan: E simplu să dăm vina unii pe alţii; dar eu am văzut ce tip de ordine s-au dat. Circuitele trebuie gândite şi făcute de către epidemiologii spitalelor sau de către cei ai DSP-ului. Am fost prezent în mai multe unităţi care nici până astăzi nu au avut o discuţie cu reprezentanţii DSP-ului, nu s-au deplasat să vină să le stabilească circuitele funcţionale, astfel încât să se evite repetarea incidentului de la Suceava.

Ovidiu Moldovan: Spuneaţi data trecută că Federaţia se va îndrepta în justiţie împotriva managementului defectuos, care a condus la un asemenea deznodământ.

Mircea Ciocan: Facem numărătoarea paralelă a cazurilor, inventariem fiecare caz în care nu se poate dovedi vinovăţia angajatului, ci dimpotrivă, vina aparţine conducerii pentru neluarea la timp a unor măsuri. În momentul în care se va termina toată nebunia aceasta, va fi o serie întreagă de acţiuni în instanţă pe aceste teme. Dar trebuie pentru asta să ieşim din acest război, să putem face aceste dosare, să le alimentăm; şi trebuie să lucreze şi justiţia. În momentul acesta, aţi văzut că toate sunt sistate.

 

 

Ovidiu Moldovan / Andrea Nagy

Foto: Agerpres

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
Sănătate marți, 1 aprilie 2025, 10:00

Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor

Începând cu data de 1 aprilie 2025, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor implementează un nou program de vizitare a pacienților....

Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele
Sănătate luni, 31 martie 2025, 14:23

INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele

Organizația „Salvați Copiii” România lansează, în 1 aprilie, o aplicație mobilă inovatoare, destinată îmbunătățirii accesului...

INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele
Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță
Sănătate joi, 27 martie 2025, 12:00

Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță

Programul a fost reluat după o pauză de cinci ani, iar întreaga activitate a voluntarilor nu este remunerată.   Managerul SAJ, Annabella...

Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță
Personalul spitalelor nu va avea dreptul de a primi bani de la pacienți
Sănătate joi, 27 martie 2025, 08:24

Personalul spitalelor nu va avea dreptul de a primi bani de la pacienți

Medicii sau personalul unităților sanitare nu vor avea dreptul să primească de la pacienți sau să solicite sume de bani; potrivit unui proiect...

Personalul spitalelor nu va avea dreptul de a primi bani de la pacienți
Sănătate miercuri, 26 martie 2025, 15:01

Clinica de Psihiatrie Pediatrică Cluj – un succes încă din prima zi de funcționare

Sute de pacienți au fost examinați și tratați în ultima lună în cadrul Spitalului de Psihiatrie Pediatrică din Cluj care a fost dotat în...

Clinica de Psihiatrie Pediatrică Cluj – un succes încă din prima zi de funcționare
Sănătate miercuri, 26 martie 2025, 11:14

Importanța legumelor în alimentația copiilor

Mesele cu cei mici pot fi provocare pentru părinți mai ales când vine vorba de legume. Unii copii le ignoră sau le privesc cu scepticism, iar...

Importanța legumelor în alimentația copiilor
Sănătate miercuri, 26 martie 2025, 11:04

26 martie – Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei

La data de 26 martie este marcată, anual, Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei, cunoscută și sub denumirea ‘Purple...

26 martie – Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei
Sănătate marți, 25 martie 2025, 15:45

Criză gravă de medicamente pentru epilepsie, în special la copii

Reprezentanţii Asociaţiei Pacienţilor cu Epilepsie din România atrag atenția asupra crizei grave de medicamente esențiale pentru tratarea...

Criză gravă de medicamente pentru epilepsie, în special la copii