SRI avertizează: un nou virus preia accesul la aplicațiile de internet-banking
Articol editat de Camelia Velțan, 25 aprilie 2020, 11:22
Serviciul Român de Informații avertizează despre pericolul unui virus troian pe dispozitivele mobile, ce preia accesul la aplicațiile de internet-banking.
Potrivit SRI, mesajul este redactat în limba română și invită utilizatorii să acceseze un link pentru descărcarea de informaţii privind noul coronavirus.
Sub nicio o formă nu trebuie să dați curs acestei solicitări pentru că troianul oferă acces ilicit la date din aplicațiile bancare. De asemenea, permite colectarea și redirecționarea SMS-urilor și a poștei electronice, efectuarea sau redirecționarea de apeluri, colectarea listei de contacte și a istoricului apelurilor, precum și monitorizarea locației dispozitivului.
SRI recomandă verificarea conturilor bancare pentru a depista eventualele accesări neautorizate.
În cazul în care aveți suspiciuni de infectare trebuie să resetați dispozitivul mobil prin revenire la setările din fabrică şi să schimbați parolele pentru autentificarea în dispozitiv şi în aplicaţii.
Mai multe informații AICI
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.