Pentru că, oricum ar fi, ieșitul din casă e mai aproape decât mai departe, am zis să vorbim puțin despre cum să procedăm. Am zis că oricum ar fi el, dacă mai prelungesc starea de urgență, ieșim cu furcile, iar dacă ne dau drumul cu frumosul, consider că trebuie să fim civilizați, atenți, dar mai ales empatici.
Articol editat de cristina.rusu,
6 mai 2020, 06:00 / actualizat: 6 mai 2020, 14:26
Pentru că, oricum ar fi, ieșitul din casă e mai aproape decât mai departe, am zis să vorbim puțin despre cum să procedăm. Am zis că oricum ar fi el, dacă mai prelungesc starea de urgență, ieșim cu furcile, iar dacă ne dau drumul cu frumosul, consider că trebuie să fim civilizați, atenți, dar mai ales empatici.
Oricât ne-ar explica mai-marii țării, noi, cei din industria ospitalității, tot nu înțelegem de ce putem livra mâncare, dar nu putem să o servim, iar dacă un muzeu se deschide, un restaurant de ce nu ar face-o? Mistere, dileme și întrebări care, cu siguranță, o să rămână nerezolvate. Așa că hai să ne concentrăm pe ce știm și să vedem ce putem face.
În prima zi când avem liber pe imaș, ar fi bine să nu ieșim toți ca vitele, pentru că dacă facem asta nu se mai poate supăra nimeni pe mine că am folosit termenul de imaș în loc de centrul orașului și nici că am folosit termenul de vite în loc de oameni. Să nu uităm că avem o responsabilitate față de societatea în care trăim și în care mai vrem să trăim. Pentru că, dacă nu mai țineți minte, pandemia asta chiar omoară oameni, mai ceva ca Chuck Norris în vremurile lui de glorie.
Așa că, oricât de dor ți-ar fi de gașca ta, de oamenii cu care stăteai pe terase sau de cei cu care jucai fotbal, nu uita că, dacă nu s-a sfârșit lumea pentru că nu i-ai văzut până acum, poți să începi să-i vizitezi treptat, că doar nu au intrat zilele în sac.
Dacă ți-e dor de mâncarea ta preferată de la restaurantul tău preferat, dar mai ales de păhărelul ăla de vin sau prosecco, te sfătuiesc să-ți faci o rezervare, să ajungi la timp, să te desfășori în timp și, la fel de elegant cum ai venit, să și pleci. Astfel, lași locul tău altui oaspete, la fel de dornic să-și savureze porția preferată de paste sau friptură, lângă la fel de preferatul pahar de vin sau prosecco.
Altfel riști să ajungi în fața restaurantului și să fie buluc de oameni sau, mai rău, să stai la cozi interminabile, din alea care, de obicei, îți omoară apetitul. Iar noi nu ne dorim, exact în perioada următoare, să generăm aglomerații sau să ne trezim în ele.
Dacă vrei să mergi cu băieții la o bere, cred că cel mai indicat e să nu vă lungiți prea mult, oricât de bună e berea, atmosfera sau glumele prietenilor. Tot din aceleași considerente, cum care? Alea numite empatie și respect pentru semenii tăi.
Cred că o să mai treacă destul de mult timp până să putem ieși la picnic, brunch sau alte forme de distracție în masă. Mai cred, însă, că o să știm să ne bucurăm mai mult ca până acum de aceste libertăți și, de fiecare dată, o să ne amintim că, dacă nu respectăm lucrurile impuse de experți, noi o să fim singurii responsabili de o nouă problemă, indiferent de dimensiunea ei.
Până atunci, respectați cu strictețe regulile impuse, este important!
Eu sunt Horia Șimon și vă dau întâlnire săptămâna viitoare, la o nouă ediție a rubricii Felia de Cluj.
Chef Horia Șimon
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.