Ascultă Radio România Cluj Live

Ce mai citim: 7 cărți de citit la început de vară

Foto: BibBornem/Pixabay

Din fericire s-au redeschis librăriile, iar în toată perioada de izolare editurile n-au stat degeaba și publică foarte multe titluri, atât traduceri ale unor cărți de succes în străinătate, cât și titluri ale unor autori români.

Ce mai citim: 7 cărți de citit la început de vară
Foto: Foto: BibBornem/Pixabay

Articol editat de cristina.rusu, 24 mai 2020, 06:00 / actualizat: 24 mai 2020, 8:13

Din fericire s-au redeschis librăriile, iar în toată perioada de izolare editurile n-au stat degeaba și publică foarte multe titluri, atât traduceri ale unor cărți de succes în străinătate, cât și titluri ale unor autori români.

1. La Editura Polirom apare ”În vremea contaminării”, de Paolo Giordano. Paolo Giordano este doctor în fizică și autorul unui roman premiat cu Strega, ”Singurătatea numerelor prime”. Acest eseu legat de coronavirus a fost scris aproape pe nerăsuflate și spune că încearcă să facă dreptate științei, destul de izolată în laboratoare și spații academice, dar de care publicul are nevoie acum mai mult decât oricând. Destul s-au vehiculat în spațiul public diverse bazaconii, este rândul oamenilor de știință să vorbească și să încerce să găsească soluții valabile pentru toată lumea. Cartea lui Paolo Giordano, tradusă în limba română de Anamaria Gebăilă, este în curs de apariție în 26 de țări.

2. O altă apariție mult așteptată de la Polirom este ”Reportajele mele. 1927-1938” de Brunea-Fox.
Felix Brunea-Fox a fost pseudonimul literar al lui Filip Brauner, jurnalist, scriitor și traducător născut la Roman în 1898. Alături de Geo Bogza pune bazele reportajului românesc. Antologia republicată acum este îngrijită de Lisette Daniel-Brunea, soția autorului.
Supranumit „prințul reportajelor”, Brunea-Fox a marcat istoria presei românești prin articole precum „Cinci zile printre leproși”, „Ali Kadri, «Sultanul» din Ada Kaleh” și „Trenul-fantomă”, incluse în cartea de față. O mărturie în același timp simplă și profundă, realistă și plină de compasiune, despre viața celor aflați la periferia societății.

3. Humanitas publică o altă carte care suscită interesul cititorilor, dat fiind că este semnată de una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane, Ioana Pârvulescu.
Este autoarea mai multor romane cu subiect istoric, cum ar fi ”Viața începe vineri” sau ”Viitorul începe luni„. A primit în 2013 Premiul Uniunii Europene pentru literatură.
Noul său roman se numește ”Prevestirea”. Pentru prima oară în literatura română, un roman care reface realist o pagină din Vechiul Testament: istoria nesupusului profet Iona. O lume colorată, cu personaje din satul lui Iona, de pe corabia pe care călătorește și din cetatea cu sclipiri ca din 1001 de nopți.

4. Un alt autor român foarte iubit de public, Radu Paraschivescu, publică o carte de amintiri dedicate tatălui său: ”Recviem vesel pentru tata”. Iată ce spune autorul despre volum:

„Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. Mă ajută în vreun fel scrierea acestei cărţi?
Prea puţin. După trei-patru pagini, bănuiala devine certitudine: prezenţa tatei în carte nu-i suplineşte absenţa în carne şi oase. Şi atunci, de ce o scriu? Fiindcă nu pot să n-o fac. «Prea puţin» e mai mult decât «deloc».”

5. La Editura Art semnalăm publicarea unui alt scriitor celebru, Roberto Saviano. Este născut la Napoli în 1979 și s-a remarcat prin cărțile sale despre mafie. Apare acum ”Piranha : Copiii Camorrei” în traducerea Mihaelei Ganeț.
Nicolas Fiorillo – zis Maharajahul – este un adolescent ambițios și inteligent care, la numai cincisprezece ani, urmărește cu înverșunare să pună mâna pe putere, să întoarcă banii cu lopata și să facă legea în orașul Napoli. O nouă poveste fascinantă și plină de îndrăzneală pentru amatorii de povești adevărate despre mafie și despre viața necosmetizată din Napoli.

6. Dacă în schimb preferați cărțile de dezvoltare personală, la editura Trei a apărut volumul ”Libertatea interioară. Cum să ne eliberăm de temerile, prejudecățile, și dependențele noastre”.
Autori sunt Christophe André, Alexandre Jollien și Matthieu Ricard, un psihiatru, un filosof și un cercetător în biologie.
Încă din copilărie, viaţa ne este copleșită de temeri, prejudecăţi și de alte mii și mii de condiţionări.
Dacă vrem să ne câștigăm libertatea, spun autorii, va fi nevoie să smulgem rând pe rând toate aceste gratii, pe care noi înșine le-am forjat sau care ne-au fost impuse de societatea de azi, dominată de performanţă, consum și competiţie.
Volumul de faţă este o continuare a dialogurilor din Trei prieteni, în căutarea înţelepciunii (Trei, 2017).

7. Și un volum pentru părinții interesați de educația și dezvoltarea copiilor lor, apărut tot la editura Trei, ”Cum să crești un băiat. Puterea legăturilor afective în creșterea unor bărbați de nădejde”.
Autor este Michael C. Reichert psiholog și cercetător la Universitatea din Pennsylvania.
Având în spate trei decenii de studii și de consiliere psihologică și educațională, Michael Reichert explică în ce fel acele imperativele care le cer băieților să se poarte cu stoicism, „ca niște bărbați adevărați”, pot conduce de fapt la furie, izolare, rebeliune și chiar la comportamente distructive. Esența schimbării la nivel cultural și educațional constă în felul în care părinții, educatorii și antrenorii vor reuși să asigure un echilibru la nivelul dezvoltării sociale și afective a băieților. În acest sens, cartea arată în ce fel băieții trebuie ascultați și observați necritic, cum pot fi ajutați să dezvolte legături profunde cu profesorii, antrenorii sau cu alte modele de rol, dar și cum pot fi încurajați să vorbească deschis despre sentimentele pe care le au față de celălalt sex. Părinții vor putea învăța cum să susțină cauza fiilor lor (mai ales când nu se supun stereotipurilor de gen), cum să mențină o relație autentică ce le asigură conturarea unei identități solide și cum să-i încurajeze să-și exprime emoțiile și să-și dezvolte o autonomie sănătoasă.

 

Doina Borgovan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Ce mai citim. Recomandarea librarului
Ce mai citim? duminică, 6 octombrie 2024, 00:00

Ce mai citim. Recomandarea librarului

Găsiți mai jos atât literatură, cât și titluri de non-ficțiune. Sperăm să vă inspire.   Ochii Monei, Thomas Schlesser, editura...

Ce mai citim. Recomandarea librarului
Ce mai citim: Recomandarea traducătorului
Ce mai citim? duminică, 29 septembrie 2024, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului

Emily Gerard (1849-1908), s-a născut la Chesters, o moșie din regiunea Scottish Borders, într-o familie de mici nobili scoțieni, în care...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului
Ce mai citim. Recomandarea bibliotecarului 
Ce mai citim? duminică, 22 septembrie 2024, 00:00

Ce mai citim. Recomandarea bibliotecarului 

Pentru toți copiii din anii ’80, în spatele blocului începea o lume în sine, cu jocuri, prietenii și reguli proprii.   În spatele...

Ce mai citim. Recomandarea bibliotecarului 
Ce mai citim: Turbo, de Andrei Crăciun
Ce mai citim? duminică, 15 septembrie 2024, 00:00

Ce mai citim: Turbo, de Andrei Crăciun

Nu pot să-ncep altfel decât mărturisindu-vă deschis că mi-a fost dor de rubrica aceasta, așa că bine v-am regăsit!   Vin astăzi spre...

Ce mai citim: Turbo, de Andrei Crăciun
Ce mai citim? duminică, 30 iunie 2024, 06:00

Ce mai citim: recomandarea librarului – Ultima pisică neagră

A venit vacanța și iată că ne trimite și pe noi într-una dintre țările preferate ca destinație de vară, Grecia. Dar nu cum ne-am aștepta,...

Ce mai citim: recomandarea librarului – Ultima pisică neagră
Ce mai citim? duminică, 23 iunie 2024, 06:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Tatiana Niculescu, cunoscută pentru abilitățile ei de narator și cercetător, reușește să aducă la viață povestea unui om de cultură care...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 16 iunie 2024, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului

Gonçalo M. Tavares este autorul unei vaste opere care este tradusă în peste cincizeci de țări. În noua sa carte București-Budapesta:...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului
Ce mai citim? duminică, 9 iunie 2024, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea editorului

Cum prima mea recomandare de lectură de anul se încheia, practic, cu un soi de promisiune, mi-am propus ca astăzi s-o și duc la îndeplinire. Vă...

Ce mai citim: Recomandarea editorului