Incluziv: Spaţiul şi tehnologia, instrumente de creare a unei societăţi incluzive [FOTO]
Blamăm tehnologia pentru impactul pe care îl are asupra societăţii, asupra diverselor atribute pe care le considerăm parte a spiritului uman. Pentru persoanele cu dizabilităţi însă, adevăratul potenţial al vieţii poate fi împlinit adesea doar prin tehnologie. Vorbim, bineînţeles, despre accesibilizarea mediului fizic şi informaţional, unde s-au făcut paşi importanţi în ultimii ani: importanţi, dar oare suficienţi? Aceasta este întrebarea la care am încercat să găsesc răspuns alături de programatorul nevăzător Alex Cucu şi arhitectul Iris Popescu, reprezentanţi ai Amais, Asociaţia metodelor alternative de integrare socială din Bucureşti:
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 26 mai 2020, 18:33
Blamăm tehnologia pentru impactul pe care îl are asupra societăţii, asupra diverselor atribute pe care le considerăm parte a spiritului uman. Pentru persoanele cu dizabilităţi însă, adevăratul potenţial al vieţii poate fi împlinit adesea doar prin tehnologie. Vorbim, bineînţeles, despre accesibilizarea mediului fizic şi informaţional, unde s-au făcut paşi importanţi în ultimii ani: importanţi, dar oare suficienţi? Aceasta este întrebarea la care am încercat să găsesc răspuns alături de programatorul nevăzător Alex Cucu şi arhitectul Iris Popescu, reprezentanţi ai Amais, Asociaţia metodelor alternative de integrare socială din Bucureşti:
Andrea Nagy: Care sunt metodele convenţionale de integrare şi cum diferă acestea de abordarea voastră?
Iris Popescu: În 2014, când am vrut să facem asociaţia, nu întâlnisem ONG-uri care să folosească arhitectura ca instrument de integrare socială a persoanelor cu dizabilităţi. De aici ideea de metode alternative, de la folosirea spaţiului ca metodă de integrare. La Facultatea de Arhitectură nu discutam în mod direct, la atelierele de proiectare, despre persoanele cu dizabilităţi. Uneori se discuta la sfârşitul proiectului despre o rampă, dar nu am vorbit de empatie, de abilitatea de a asculta oamenii, de a le cunoaşte nevoile şi obstacolele pe care le-au întâlnit. La sfârşitul anului VI, când îmi căutam subiect pentru diplomă, mă plimbam prin Parcul Naţional din Vatra Luminoasă şi am văzut un cuplu de nevăzători care-şi plimbau copilul în cărucior. A fost prima oară când m-a lovit acest subiect: că în 6 ani de facultate nu mă gândisem la cum proiectezi un spaţiu pentru persoana care nu vede. Cele două motive, cel subiectiv – atitudinea persoanelor tipice – şi cel obiectiv – mediul construit complet neprietenos, care limitează abilităţile şi acolo unde nu există dizabilităţi reglementate – chiar separă lumile celor cu şi fără dizabilităţi.De motivul subiectiv suntem foarte mulţi dintre noi vinovaţi; dar de motivul obiectiv, noi ca arhitecţi suntem direct responsabili. De aici a pornit ideea de a folosi arhitectura, pentru că avem responsabilitatea de a crea o societate incluzivă prin instrumentul pe care îl controlăm cel mai mult şi anume spaţiul.
Andrea Nagy: Lipsa de accesibilizare are drept consecinţă reducerea mobilităţii. Alex, din câte am înţeles experienţa ta cu instrumentele de mobilitate nu a fost una tipică: de exemplu nu ai folosit bastonul din copilărie.
Alex Cucu: La mine la ţară interacţiunea cu spaţiul a fost un pic diferită. Spaţiul nefiind atât de organizat precum în oraşe, îmi era mult mai uşor să-mi iau reperele din mediul înconjurător. Şi în Bucureşti ne mai amuzăm pe tema aceasta, că e un avantaj în faptul că nu se repară trotuarele: rămân gropile şi ne dau repere! Am început să folosesc bastonul alb în anul I de facultate, în momentul în care am început să ies mai mult.
Andrea Nagy: Ce părere ai, mijloacele tehnologice cresc mobilitatea celor cu deficienţe de vedere sau din contră, le scad anumite reflexe de reacţie faţă de mediul înconjurător?
Alex Cucu: Pe partea de mobilitate, instrumentele tehnologice dezvoltă abilităţi; tot odată şi accesul la informaţie se face mult mai uşor. Acum 30 de ani, dacă un nevăzător voia să citească un articol, avea 2 soluţii: fie îi citea altcineva articolul din ziar, fie îl avea transpus în Braille (o formă în care nu se transpuneau prea multe, costurile fiind ridicate). Dacă un nevăzător voia să facă business, nu putea citi presa economică în fiecare zi. Pe când azi, tehnologia egalizează accesul la informaţie.Şi asta se întâmplă în multe domenii.
Andrea Nagy: Interesant faptul că spuneai că te descurcai mai bine la ţară. Când am discutat cu scriitorul Radu Sergiu Ruba, acesta era de părere că nevăzătorul este o fiinţă eminamente urbană: oraşul fiind mai organizat, ai şanse mai puţine să întâlneşti de pildă capra vecinului în mijlocul drumului.
Alex Cucu: Da, sunt mai organizate oraşele; dar dacă această organizare vine fără a lua în calcul elemente de design incluziv, ajunge să pună mult mai multe piedici. Capra vecinului se mişcă şi scoate un zgomot, spre deosebire de maşina parcată în mijlocul trotuarului.
Andrea Nagy: Cu ce proiecte vă ocupaţi acum?
Iris Popescu: Suntem în cadrul celei de-a treia generaţii a Clubului de Mobilitate Urbană. Ce facem mai exact e să creem o comunitate de skill sharing, să împărtăşim competenţe între persoane cu şi fără dizabilităţi, cu scopul de a ne adapta unui oraş neprietenos cum e Bucureştiul. Avem ateliere de viaţă independentă: de mobilitate, de ecolocaţie, de folosire a bastonului, dar şi de gătit pe nevăzute, care sunt foarte populare. Gătitul e o activitate importantă pentru persoanele cu deficienţe de vedere; iar pentru persoanele tipice e o activitate atrăgătoare pentru că e ceva ce fac în mod curent, dar cu o provocare suplimentară, fără simţul pe care se bazează cel mai des.
Andrea Nagy: Alex, ai participat la atelierele de gătit?
Alex Cucu: Am participat, nu m-am putut abţine. Eu gătesc, deşi nu foarte mult: ştiu să folosesc cuţitul, să-mi fac o salată şi alte lucruri nu foarte avansate. Îmi plac reacţiile persoanelor tipice care participă la atelier, când realizează cât de uşor pot găti pe nevăzute.
Iris Popescu: Toată lumea e la egalitate la acest atelier, toţi îndeplinesc activităţile fără să vadă. Trainerul nostru, Mariana, are experienţă atât în lucrul cu persoane nevăzătoare, cât şi ca bucătar. Ştie cum să dea indicaţii în aşa fel încât să te poţi adapta acestui experiment.
Andrea Nagy: În fiecare an Uniunea Europeană premiază cel mai accesibil oraş. Ce părere aveţi, au organizatorii acestei competiţii idee despre criteriile care trebuie să fie evaluate?
Iris Popescu: Oraşele care sunt premiate nu sunt 100% accesibile. Se punctează nişte lucruri care ar putea fi preluate ca exemple de bune practici şi implementate mai departe, în toate oraşele. Creează de fapt o obişnuinţă a oamenilor de a discuta despre acest subiect, pentru că de cele mai multe ori accesibilizarea este un subiect tabu.
Andrea Nagy: Totul e destul de confuz în România în privinţa legislaţiei privind accesibilizarea. Care credeţi că e gradul de accesibilizare al oraşului în care trăiţi?
Iris Popescu: Bucureştiul e foarte neprietenos, te limitează şi dacă nu ai o dizabilitate. Cel mai des întâlnite obstacole sunt maşinile parcate pe trotuar, care blochează efectiv zona pietonală.
Alex Cucu: Asta este ceea ce facem în cadrul Clubului de mobilitate urbană, învăţăm să ne adaptăm unui Bucureşti neprietenos.
Andrea Nagy: În privinţa accesibilizării mediului informaţional, există multe materii la care elevul nevăzător trebuie să se descurce fără manuale. Alex, tu ai învăţat practic în minte bazele matematicii: cum descrii experienţa ta cu învăţământul?
Alex Cucu: Bazele într-adevăr le-am învăţat în minte, dar din clasa a IX-a părinţii mei mi-au cumpărat un calculator. Pentru mine tehnologia a schimbat totul, tocmai de aceea azi activez ca programator. În cazul meu tehnologia înseamnă viaţă profesională, viaţă personală şi modul în care obţin informaţii. Tehnologia aduce soluţii, tocmai de aceea promovăm designul incluziv atât în arhitectură cât şi prin tehnologie.
macheta cu aranjamentul salii multifunctionale si sala aranjata
Andrea Nagy: Ce înseamnă concret designul incluziv?
Alex Cucu: Înseamnă că gândim o tehnologie, un spaţiu, un eveniment luând în calcul cât mai mulţi utilizatori.
Iris Popescu: Gândim aceste servicii/spaţii de la început, încă din faza de concept, luând în considerare abilităţile, vârste diferite, culturi diferite, fără să fie nevoie de adaptări ulterioare. Aceasta e diferenţa dintre accesibilizare şi design incluziv.
Andrea Nagy: Este o diferenţă calitativă între cele două?
Iris Popescu: Da, dar depinde foarte mult şi de cum sunt puse în aplicare. Depinde foarte mult dacă pui şi stratul de respect în ceea ce faci. Tu poţi să respecţi normativul şi să faci o rampă la înclinaţia potrivită, să faci parapet, să foloseşti materiale antiderapante; dar dacă tu pui rampa aceea la o intrare secundară, o intrare folosită şi pentru aprovizionare ori pentru a scoate gunoiul, nu-i vei oferi acelaşi confort persoanei care o utilizează. Designul incluziv este mult mai subtil şi nu atrage atenţia asupra diferenţelor. Încerci să-ţi gândeşti spaţiul în aşa fel încât aceeaşi rampă să fie folosită de mai mulţi utilizatori: de mama cu cărucior, de biciclistul care îşi lasă bicicleta în scara de bloc, de copiii care se joacă în fiecare zi pe rampă. Mi se pare că încă nu am reuşit să le explicăm oamenilor cât de mult au de câştigat din designul incluziv, că pentru toată lumea pare un subiect care rezolvă doar problema altora.
Andrea Nagy: Am înţeles că aveţi în pregătire un ghid al meseriilor moderne pentru nevăzători.
Iris Popescu: Proiectul a pornit anul trecut, cu o analiză privind situaţia persoanelor pe piaţa muncii din România şi a felului în care integrarea în muncă se poate îmbunătăţi prin tehnologie. Au fost selectate ONG-uri pentru fiecare tip de dizabilitate, iar noi am venit cu propunerea de a face un ghid de meserii moderne pentru nevăzători, pentru a sparge un pic tabuul în legătură cu profesiile în care pot activa. Există nevăzători care practică meserii care multora li se par incredibile.
Andrea Nagy: Apropo de aceasta: Alex, cum e să lucrezi ca programator nevăzător?
Alex Cucu: E o provocare pentru mine. De fapt, cred că e o provocare pentru oricine, pentru că în continuu învăţăm ceea ce se dezvoltă. Faptul că sunt nevăzător mă impactează doar în puţinele momente în care diverse elemente sunt explicate mai uşor prin grafice decât prin texte. Există anumite dificultăţi: dacă am de construit o pagină web, după ce am terminat-o trebuie să fie stilizată un pic de către un coleg.
Andrea Nagy: Ce evenimente desfăşuraţi în această perioadă?
Alex Cucu: Avem evenimente online, care sunt pentru toată ţara. Avem o dezbatere pe zona dezvoltării personale, o seară de audiogaming, am avut un webinar de criză la începutul acestei perioade. Tot odată am început o serie de cursuri de programare cu tineri cu deficienţe de vedere, dar am dezvoltat şi o comunitate de Tech helpers, adică persoanele cu deficienţe de vedere care au întrebări le pot adresa pe help.amais.ro, iar noi vom încerca să răspundem. Am observat că e o necesitate pe această zonă: oamenii ar vrea să folosească tehnologia, dar nu întotdeauna au de unde să înveţe.
vizita casa poporului
Iris Popescu: Noi ne dorim să construim contexte de socializare între persoanele cu şi fără dizabilităţi. Activităţile noastre se bazează foarte mult pe contactul direct între oameni, de aceea a fost această perioadă atât de dificilă. Am încercat să nu pierdem legătura cu oamenii cu care am lucrat până acum. Vom avea în continuare discuţii online odată la 2 săptămâni: unele cu teme, altele pur informale, pentru a vedea strict ce mai fac oamenii, cum se mai simt.
Andrea Nagy
credit foto: © foto AMAis, realizate de Roald Aron
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
