Personalitatea zilei: Hariclea Darclée [AUDIO/VIDEO]
Hariclea Darclée a locuit în Teleorman până la 16 ani. Tatăl său, un mare proprietar de pământ din această regiune, a avut resursele necesare pentru a o trimite la studii la un pension vienez, dar adevărata învăţătură, cea care i-a definit întreaga viaţă, a început-o mult mai târziu. Anul 1885 o regăseşte la Paris, femeie măritată şi mamă a unui copil, luptându-se cu nevoile zilnice şi luând lecţii de canto, cu speranţa în viitorul strălucit care i se prezisese.
Articol editat de cristina.rusu, 10 iunie 2020, 06:00
A debutat pe scena operei din Paris în 1888 şi a devenit în scurt timp nu doar preferata publicului, ci şi a multor compozitori. A fost remarcată printre alţii de Giacomo Puccini, care se spune că a compus opera Tosca având în minte vocea Haricleei Darclée. A cântat în principalele capitale europene, dar recunoaşterea mondială i-a fost adusă de prezenţa pe scena Scalei din Milano începând din 1890, unde a revenit cu drag în anii următori. Hariclea Darclée a fost printre susţinătorii înfiinţării, în 1921, a Operei Române din Bucureşti.
Sfârşitul vieţii Haricleei Darclée a fost marcat de nenoroc şi sărăcie. Viile sale de la Cotnari, sursa sa de venit după încheierea carierei muzicale, au fost distruse de grindină, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial matriţele discurilor sale, păstrate la Milano, au fost nimicite de bombardamente. Acesta este motivul pentru care în prezent există doar două înregistrări cu vocea ei, printre care se află şi Cântecul fluieraşului de George Ştefănescu, imprimat când artista era deja la o vârstă înaintată.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.