Autostrada Sibiu-Piteşti, deschisă circulației undeva prin 2030
Autostrada Sibiu-Piteşti are deja o întârziere de şapte ani faţă de termenul iniţial şi nu va fi deschisă circulaţiei mai devreme de 2030, se arată într-un raport al Curţii de Conturi a Uniunii Europene.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 17 iunie 2020, 10:12
Autostrada Sibiu-Piteşti are deja o întârziere de şapte ani faţă de termenul iniţial şi nu va fi deschisă circulaţiei mai devreme de 2030, se arată într-un raport al Curţii de Conturi a Uniunii Europene.
Potrivit documentului publicat astăzi, planificarea ineficientă şi punerea în aplicare deficitară a proiectului sunt printre cauzele care au facut ca, până acum, cele mai dificile segmente, reprezentând două treimi din autostradă, să nu fie scoase la licitaţie.
Instituţia care verifică dacă fondurile europene sunt utilizate corect mai arată că lipsa unei autostrăzi între Vama Nadlac 2 şi Constanţa, pe coridorul Rin–Dunăre, pune în dificultate funcţionarea eficientă a cinci dintre cele nouă culoare principale de transport rutier din Uniunea Europeană.
foto: Arhiva
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.