S-a interzis comercializarea telefoanelor incompatibile cu sistemul RO-ALERT
Articol editat de Camelia Velțan, 27 iunie 2020, 09:43 / actualizat: 1 iulie 2020, 16:46
În România este interzisă de sâmbătă, 27 iunie, comercializarea telefoanelor care nu sunt compatibile cu sistemul RO-ALERT. Prevederea este cuprinsă într-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, privind operarea sistemului de avertizare a populaţiei.
Comercianţii care vor continua să vândă aceste dispozitive mobile, riscă amenzi foarte mari. Primele sancţiuni sunt cuprinse între 5.000 şi 50.000 de lei, iar în caz de recidivă pot ajunge până la 100.000 de lei. Amenzile vor fi aplicate de Protecţia Consumatorului.
Telefoanele care nu pot recepţiona mesajele RO-ALERT sunt cele de tip vechi. Comercianţii au acum obligaţia să posteze pe paginile de internet, dar şi la rafturi, informaţii despre capacitatea telefonului de a recepţiona acest tip de mesaje.