Autoritățile poloneze anchetează moartea a peste un milion de albine
Oamenii legii din voievodatul polonez Wielkopolskie au anunţat că au început o anchetă pentru a stabili motivele care au dus la moartea a peste un milion de albine, într-un sat din regiune – transmite „Fakt”.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 31 iulie 2020, 18:00 / actualizat: 1 august 2020, 0:14
Oamenii legii din voievodatul polonez Wielkopolskie au anunţat că au început o anchetă pentru a stabili motivele care au dus la moartea a peste un milion de albine, într-un sat din regiune – transmite „Fakt”.
Potrivit publicaţiei, poliția orașului Wągrowiec a fost sesizată cu privire la moartea a 18 familii de albine, fiecare dintre acestea având aproximativ 60.000 de membri. Deocamdată, autorităţile nu știu ce a provocat această moarte simultană în masă. Pe de altă parte, portalul local WRC scrie că acesta nu este primul astfel de caz înregistrat în ultimul timp în regiune. În urmă cu două luni, în aceeaşi zonă, au murit albine din aproximativ 140 de stupi, din cauza unor tratamente chimice folosite pe câmp.
RADOR
Foto: arhivă Radio Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.