Ascultă Radio România Cluj Live

25.000 de flacoane de Remdesivir vor veni în România

Dozele vor ajunge în ţara noastră în trei tranşe. Primele, care sunt pentru 1.200 de pacienţi, vin săptămâna aceasta, în 7 august.

25.000 de flacoane de Remdesivir vor veni în România

Articol editat de cristina.rusu, 4 august 2020, 12:57

Acesta a fost primul medicament autorizat la nivelul Uniunii Europene pentru tratamentul COVID-19.

Mininisterul Sănătăţii a anunţat că România va beneficia de 25.157 de flacoane Remdesivir pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 eligibili. Acestea vor fi împărţite în trei tranşe şi fac parte din contractul finanţat şi semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare.

Astfel, în data de 7 august, ţării noastre îi vor fi repartizate 6.026 de flacoane Remdesivir. Cantitatea ajunge pentru asigurarea tratamentului a peste 1.200 de pacienţi eligibili cinci flacoane/pacient.

Reprezentanţii Ministerului Sănătătii au explicat că repartiţia realizată de reprezentanţii Comisiei Europene ţine cont de numărul cazurilor la 14 zile şi, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate, după Spania.

Conform calendarului transmis de Bruxelles, pe 11 septembrie, vom primi alte 10.336 de flacoane pentru aproximativ 2.067 de pacienţi eligibili, iar pe 9 octombrie, vor ajunge în România 8.795 de flacoane, pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1.759 de pacienţi eligibili. Ultimele două tranşe vor fi evaluate în funcţie de evoluţia epidemiologică, la 14 zile.

Livrarea medicamentului se va face în depozitele companiei Unifarm, de unde vor fi distribuite către unităţile sanitare desemnate în cadrul ordinului ministrului sănătăţii, în funcţie de numărul de cazuri medii şi severe eligibile.

Comisia Europeană va finanţa contractul în valoare totală de 63 de milioane de Euro. Astfel, va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienţi din spaţiul european care prezintă simptome severe de COVID-19.

 

RADOR

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme
Sănătate vineri, 4 aprilie 2025, 12:19

Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme

Managerul Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ din România, Viorel Rotilă, a declarat că sistemul de malpraxis din ţară are o serie...

Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme
Semnele consumului de droguri. La ce să fie atenți părinții?
Sănătate miercuri, 2 aprilie 2025, 12:43

Semnele consumului de droguri. La ce să fie atenți părinții?

Statisticile arată că numărul consumatorilor de droguri crește, în timp ce vârsta celor care ajung la spital din cauza substanțelor interzise...

Semnele consumului de droguri. La ce să fie atenți părinții?
Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
Sănătate marți, 1 aprilie 2025, 10:00

Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor

Începând cu data de 1 aprilie 2025, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor implementează un nou program de vizitare a pacienților....

Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele
Sănătate luni, 31 martie 2025, 14:23

INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele

Organizația „Salvați Copiii” România lansează, în 1 aprilie, o aplicație mobilă inovatoare, destinată îmbunătățirii accesului...

INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele
Sănătate joi, 27 martie 2025, 12:00

Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță

Programul a fost reluat după o pauză de cinci ani, iar întreaga activitate a voluntarilor nu este remunerată.   Managerul SAJ, Annabella...

Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță
Sănătate joi, 27 martie 2025, 08:24

Personalul spitalelor nu va avea dreptul de a primi bani de la pacienți

Medicii sau personalul unităților sanitare nu vor avea dreptul să primească de la pacienți sau să solicite sume de bani; potrivit unui proiect...

Personalul spitalelor nu va avea dreptul de a primi bani de la pacienți
Sănătate miercuri, 26 martie 2025, 15:01

Clinica de Psihiatrie Pediatrică Cluj – un succes încă din prima zi de funcționare

Sute de pacienți au fost examinați și tratați în ultima lună în cadrul Spitalului de Psihiatrie Pediatrică din Cluj care a fost dotat în...

Clinica de Psihiatrie Pediatrică Cluj – un succes încă din prima zi de funcționare
Sănătate miercuri, 26 martie 2025, 11:14

Importanța legumelor în alimentația copiilor

Mesele cu cei mici pot fi provocare pentru părinți mai ales când vine vorba de legume. Unii copii le ignoră sau le privesc cu scepticism, iar...

Importanța legumelor în alimentația copiilor