Prima pagină » Reportaje » Cred cu tărie că viața artistică nu se poate muta definitiv în online – interviu cu actorul Vlad Ivanov la Tiff.19
Cred cu tărie că viața artistică nu se poate muta definitiv în online – interviu cu actorul Vlad Ivanov la Tiff.19
Vlad Ivanov
Vlad Ivanov este unul dintre cei mai cunoscuți actori români de teatru și film. Cariera lui a avut o traiectorie ascendentă odată cu anul 2007, cînd a jucat în filmul 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile, regizat de Cristian Mungiu și cîștigător la Cannes. De atunci a jucat și în multe producții internaționale, avîndu-i ca parteneri de platou pe actori de la Hollywood, precum Tilda Swinton sau Ed Harris.
Cred cu tărie că viața artistică nu se poate muta definitiv în online pentru că dacă s-ar întîmpla așa am rămîne niște roboți, niște oameni fără emoție – interviu cu actorul Vlad Ivanov la Tiff.19
Vlad Ivanov este unul dintre cei mai cunoscuți actori români de teatru și film. Cariera lui a avut o traiectorie ascendentă odată cu anul 2007, cînd a jucat în filmul 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile, regizat de Cristian Mungiu și cîștigător la Cannes. De atunci a jucat și în multe producții internaționale, avîndu-i ca parteneri de platou pe actori de la Hollywood, precum Tilda Swinton sau Ed Harris.
Cred cu tărie că viața artistică nu se poate muta definitiv în online pentru că dacă s-ar întîmpla așa am rămîne niște roboți, niște oameni fără emoție – interviu cu actorul Vlad Ivanov la Tiff.19
Vlad Ivanov a venit din nou la TIFF în 2020 cu cel mai recent film al său, Servitorii, în care joacă în limba slovacă. L-am întrebat pentru început cum a regăsit Clujul și festivalul în acest an complicat și neobișnuit pentru toată lumea, nu doar pentru cinematografie.
Vlad Ivanov: Clujul e ca toate orașele frumoase din țara asta care în această perioadă încearcă să își păstreze normalitatea. Îmi plac foarte mult oamenii de aici, dar sigur că nu este o normalitate ca cea de dinainte de starea de urgență. Sper ca toate lucrurile astea să treacă și să putem reveni la cum era, pentru că e clar că s-a produs o mutație în comportamentul uman în această perioadă.
Anca Mureșan Bota: Cît de tare e afectată industria cinematografică?
V.I.: Foarte tare. Foarte multe proiecte au fost reportate pe 2021 și sper din toată inima să poată fi derulate măcar anul viitor, dacă nu acum. Și eu aveam proiecte atît în teatru, cît și în film, care acum sînt blocate.
A.M.B.: Cum vedeți faptul că tehnologia ne-a invadat așa de tare viața privată în ultima jumătate de an? Mă refer la faptul că mulți dintre noi am avut nevoie într-un fel sau altul de cultură și de artă și atunci singura opțiune era să o consumi pe internet, să vezi de-acasă filme, concerte sau înregistrări ale unor spectacole de teatru difuzate pe platforme de streaming. Credeți că arta și tehnologia sînt compatibile sau se pierde emoția contactului direct cu publicul?
V.I.: Am apreciat și m-am bucurat de faptul că foarte mulți oameni au ales să se uite la filme și spectacole și că directorii de teatru sau de case de producție au oferit oamenilor posibilitatea să vadă aceste piese de teatru și filme. Dar cred cu tărie că viața artistică nu se poate muta definitiv în online pentru că dacă s-ar întîmpla așa am rămîne niște roboți, niște oameni fără emoție.
Această prezentare necesită JavaScript.
A.M.B.: Vi s-a întîmplat vreodată să faceți un exercițiu, adică să vă gîndiți care ar fi fost destinul dumneavoastră artistic fără ”Domnu’ Bebe” și fără filmul 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile?
V.I.: Sincer, nu am de unde să știu. Ce pot să spun foarte sigur este că acel personaj, acel proiect mi-a deschis larg o ușă către cinema-ul din România și către cinema-ul internațional. Probabil că ar mai fi durat ceva ani fără acel proiect și sînt absolut recunoscător pentru el.
A.M.B.: Au existat de-a lungul carierei roluri pe care le-ați refuzat? Și dacă da, de ce?
V.I.: Da, mai ales de 12 ani de cînd sînt liber profesionist și îmi permit luxul de a alege scenarii, dar și de a le refuza. Lucrul acesta ține de o onestitate artistică pe care trebuie să o aibă orice actor. Asta vrea să însemne că trebuie să fii sigur că tu, cu tot ce reprezinți ca artist, poți să construiești și să duci pînă la capăt acel personaj. Dacă nu, să ai onestitatea să îl lași altui coleg care poate fi mai bun decît tine. Îmi doresc să pot duce la capăt un proiect, nu să îl stopez. Mă atrag scenariile puternice și alegerile mele nu țin de ponderea personajului în scenariu. Am jucat în multe filme, mai ales la Călin Netzer în Poziția copilului și Ana, mon amour, doar cîte o secvență-cadru, dar le-am acceptat pentru că erau extrem de bine scrise și mi-a făcut plăcere să le joc, mai ales că în Poziția copilului am avut parteneră o actriță minunată, pe Luminița Gheorghiu.
A.M.B.: Ce fel de regizor preferați? Nu vă cer să îmi spuneți neapărat nume, ci mă refer la stil de lucru.
V.I.: Îmi plac regizorii care mă provoacă și au încredere în mine. E important procesul prin care ajungem împreună la personaj. Chiar dacă el există, ca idee, în scenariu, contează foarte mult căutarea. Și e cel mai bine să lucrezi cu regizori care nu consideră că actorul este numai un instrument, ci colaborează cu actorul în procesul artistic.
A.M.B.: Există roluri de teatru pe care ați vrea să le faceți?
V.I.: Nu sînt actorul care să își dorească anumite roluri. Ce îmi doresc este să joc în echipe foarte serioase, foarte unite și în clipa în care începem să fim acolo dedicați cu toții, împreună, pentru că numai așa se naște acea energie se duce în public și pe care o așteaptă publicul. Îmi place să lucrez cu regizori serioși. Altfel, proiectele ieftine și care, din păcate, au apărut acum pe la grădinile de vară, nu mă interesează absolut deloc.
A.M.B.: Aș vrea să vorbim puțin și despre filmul La Gomera din 2019, care, din punctul meu de vedere, e un moment de cotitură în cinematografia recentă, pentru că reprezintă ceva complet diferit de tot ce s-a făcut pînă atunci. Ați jucat în engleză, maghiară, spaniolă, în rusește și, iată, în slovacă. În La Gomera ați învățat și un limbaj fluierat.
V.I. Îmi place foarte mult să joc și în alte limbi. Cît despre La Gomera, e un lucru bun pentru regizorul Corneliu Porumboiu că a schimbat total viziunea lui de a face film. El era un exponent de marcă al minimalismului românesc, cu acele cadre extrem de lungi, iar de data asta a făcut un film alert, foarte montat; totul a fost gîndit pe capitole de culori și are un stil și un limbaj cinematografic diferit, ce țin ce filmul noir. Pe mine m-a provocat din nou pentru că am învățat acest limbaj fluierat, el silbo, inclus în patrimoniul UNESCO și care se utilizează și în prezent pe insula La Gomera, unde am și filmat mare parte din film.
Anca Mureșan Bota
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
