A unit filozofia cu fantasticul în povestirile sale, numele lui devenind sinonim cu ideea vieţii ca ficţiune. Numeroşi autori s-au inspirat din opera sa, de la Umberto Eco şi până la Philip K. Dick. În 24 august 1899 s-a născut scriitorul argentinian Jorge Luis Borges.
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
24 august 2020, 06:00 / actualizat: 24 august 2020, 8:51
A unit filozofia cu fantasticul în povestirile sale, numele lui devenind sinonim cu ideea vieţii ca ficţiune. Numeroşi autori s-au inspirat din opera sa, de la Umberto Eco şi până la Philip K. Dick. În 24 august 1899 s-a născut scriitorul argentinian Jorge Luis Borges.
Întrebat într-un rând care a fost influenţa definitorie în viaţa sa, Borges a amintit biblioteca tatălui său. Într-adevăr, în camera care conţinea peste 1000 de volume în limba engleză, viitorul scriitor citea Shakespeare de la 12 ani şi traducea textele lui Oscar Wilde (chiar dacă prietenii familiei erau de părere că traducerile aparţin tatălui său). În 1914 familia sa s-a mutat temporar în Elveţia, unde Borges a învăţat franceza şi a făcut cunoştinţă cu textele lui Schopenhauer. După război a devenit implicat în mişcarea spaniolă de avangardă. Primul său poem, un imn adresat mării, a fost scris în stilul lui Walt Whitman, dar cariera sa literară a înflorit abia după întoarcerea în Argentina.
Borges a adus în Argentina ideile avangardei spaniole, publicând poeme suprarealiste şi eseuri în reviste literare. A fondat publicaţia Prisma, care circula mai degrabă sub formă de afişe uriaşe lipite pe ziduri. Mai târziu scriitorul a fost jenat de aceste activităţi, încercând să obţină toate copiile publicaţiilor din tinereţe pentru a le ascunde de ochii lumii. Chestionarea valorilor existenţei s-a infiltrat în opera sa după 1930, când a început ssă lucreze în stilul pe care critica îl numea pur şi simplu „irealitate”. Scriitura lui Borges nu a fost influenţată strict de experienţa empirică: filosofie, imaginaţie, cărţile pe care le citea, toate îşi lăsau urmele asupra povestirilor sale. Textele de proză scurtă au fost colectate în volum pentru prima oară în 1941, sub titlul El jardin de senderos que se bifurcan.
În anii ’30 vederea a început să-i slăbească. Borges a devenit încet-încet o figură publică, acceptând invitaţii la conferinţe şi funcţii onorifice. În 1955 a fost numit director al Bibliotecii Naţionale din Argentina. Vederea şi-o pierduse complet în acea perioadă, Borges explorând tematica întunericului în volumul de versuri Elogio de la Sombra. Jorge Luis Borges a fost de mai multe ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, dar a rămas unul dintre marii scriitori care nu l-au primit niciodată.
Andrea Nagy
Foto: Wikipedia
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.