A fost primul James Bond din istoria cinematografiei, interpretând în 7 filme cunoscutul personaj. În mai multe sondaje a fost votat drept cel mai mare scoţian în viaţă. Îi spunem la mulţi ani lui Sean Connery, care împlineşte 90 de ani.
Foto: Sean_Connery
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
25 august 2020, 06:00 / actualizat: 25 august 2020, 8:34
A fost primul James Bond din istoria cinematografiei, interpretând în 7 filme cunoscutul personaj. În mai multe sondaje a fost votat drept cel mai mare scoţian în viaţă. Îi spunem la mulţi ani lui Sean Connery, care împlineşte 90 de ani.
Thomas Sean Connery s-a născut în Edinburg, în 1930. Era foarte mic de înălţime în copilărie, dar în adolescenţă a început să crească vertiginos, ajungând în final, la 18 ani, la înălţimea de 2 metri. La 16 ani s-a alăturat Marinei, perioadă din care datează şi primul său tatuaj, cu inscripţia Scotland Forever. A lucrat, printre altele, ca şofer pe un camion, ca lăptar, ca model pentru elevii unei şcoli de artă şi… ca lăcuitor de sicrie. A început să facă sală de la 18 ani şi, în anii ’50, era un concurent regulat în cadrul competiţiilor Mr. Universe. În timpul unei competiţii a auzit de o audiţie pentru spectacolul South Pacific. Connery a obţinut atunci un rol secundar, cu un salariu de 14 lire pe săptămână.
După afirmarea pe scena teatrului din Oxford, Connery a început să primească roluri minore de televiziune. În 1957 şi-a angajat un agent care să-i faciliteze intrarea în producţii pentru marele ecran. Primul său rol cinematografic a fost un gangster cu probleme de vorbire în pelicula No road back. Punctul de cotitură al carierei sale l-au reprezentat filmele James Bond, lansate în perioada 1962-1971. Alegerea sa în acest rol a fost iniţial dezaprobată de Ian Fleming, autorul seriei, care dorea ca agentul secret să aibă o înfăţişare ceva mai rafinată, nu cea a unui scoţian musculos de 2 metri.
A jucat în filme regizate de Alfred Hitchcock, dar şi într-o repovestire a istoriei lui Robin Hood, alături de Audrey Hepburn. În anii ’80 a început să accepte roluri care-l puneau în ipostaza de mentor al personajului central, precum în pelicula Highlander. Filmul The untouchables, lansat în 1987, i-a adus singurul Oscar, pentru cel mai bun actor într-un rol secundar. A refuzat un rol în Matrix, dar şi interpretarea lui Gandalf în Stăpânul inelelor, retrăgându-se în final din lumea cinematografiei în 2006.
Andrea Nagy
Foto: Wikimedia Commons
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.