Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului – Măștile fricii, de Camelia Cavadia

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului – Măștile fricii, de Camelia Cavadia

Subiectul este violența conjugală, traumele care schimbă destine, frica sub toate aspectele ei. Trei frați – Ema, Sofia și David – sunt supuși de mici urii și torturii fizice și psihice de către un tată abuziv, violent și alcoolic. Ura lui față de cei trei copii s-a declanșat după pierderea primului născut, pe care îl divinizează. Aflăm că în copilărie tatăl fusese neglijat și lipsit de afecțiune, frustrare care îi anihilează sentimentul patern.
Mama copiilor este o ființă docilă, care, în amintirea iubirii perfecte pe care au trăit-o până la moartea întâiului născut, este incapabilă să-i apere pe copii de brutalitatea tatălui. Ea continuă să-l adore în ciuda comportamentului bestial față de toți ai casei, ignorând rugămințile copiilor de a-l părăsi.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 29 august 2020, 00:00

Ema, personajul-narator, își începe mărturisirea printr-o frază cutremurătoare, declarând că cea mai fericită zi din viața ei a fost aceea în care i-a murit tatăl. Toți trei frații se simt eliberați, pentru ei atunci începea fericirea. Își canalizează toată iubirea și ocrotirea unii spre alții, încep să se descopere, încearcă să scape de amintirile și coșmarurile care le sufocă bucuria vieții.
Ema era mereu prima din clasă, a absolvit Facultatea de Psihologie ca șefă de promoție, masteratul la fel. Sofia a făcut Facultatea de Teologie, iar David Facultatea de Drept. Cei trei frați aveau toate datele să fie fericiți, mai ales că fiecare și-a întâlnit partenerul potrivit.
Ema l-a cunoscut pe Victor, un om bun și blând care a iubit-o necondiționat, s-au căsătorit și au avut doi copii reușiți. Sofia s-a îndrăgostit de George, un coleg de serviciu care îi împărtășea dragostea, iar David o avea pe Iulia, o ființă dedicată și iubitoare. Chiar dacă își dăruiesc unii altora tot ce nu au primit de la părinți, trăiesc cu frica de a nu repeta greșelile și comportamentul lor, de a nu moșteni defectele care i-au terorizat. Duc o luptă cu ei înșiși, refuză să accepte amprentarea tatălui în mințile lor.
Ema și David sunt mai marcați decât Sofia. Ema învață pe rupte ziua, iar noaptea se destrăbălează, David este justițiar și protector, dar devine monstruos dacă doar bănuiește că Sofia este maltratată de George. Singura care rămâne mai puțin afectată este Sofia, datorită credinței în Dumnezeu. De altfel ea se retrage la mănăstire în urma neputinței de a avea copii.

Romanul Măștile fricii vorbește despre dragoste și lipsa ei, despre maternitate și lipsa ei, despre împlinire și lipsa ei, dar, mai ales despre fricile care ne domină existența, despre permanenta căutare a fericirii și a sinelui, despre relația dintre părinți și copii.
Foarte interesantă este capacitatea Emei de a analiza și de a se autoanaliza, intrând în profunzimea trăirilor sale, descriindu-și stările cu precizie și profesionalism de psiholog, dar din perspectiva pacientului.
Există în carte și povești de iubire împărtășită, sinceră și dezinteresată, care aduc speranța unei vieți normale de familie. Însă traumele sufletești și fizice nu îi lasă pe protagoniști să atingă fericirea, chinuiți de coșmaruri și de neacceptarea de sine. Din cauza angoaselor sunt incapabili să-și trăiască prezentul și să-și clădească un viitor.

Camelia Cavadia ne oferă un roman fascinant, cutremurător, o lecție de viață care ne deschide ochii asupra relației noastre cu cei apropiați.
Măștile fricii invită la meditație, este o carte scrisă cu sensibilitate și talent.
V-o recomand cu plăcere, o puteți împrumuta de la Biblioteca Județeană O. Goga, sediul central.

Luminița Mureșanu, Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” Cluj