Pasiunea lui Narcisse Mondoux – premieră națională
„Pasiunea lui Narcisse Mondoux”, este o comedie alertă despre dragoste și nu numai, cu replici savuroase, pline de aluzii nu întotdeauna subtile, care conduce adesea spre emoție și lacrimă. Un exercițiu autentic de-a râsu’-plânsu’ specific oricărui spectacol excepțional. Textul este scris de Gratien Gélinas, unul dintre cei mai apreciați actori, dramaturgi și regizori din Canada, iar traducerea și adaptarea îi aparțin lui Zeno Fodor.
Surprinzătoare și tandră, cu un umor de foarte bună calitate, piesa oferă două partituri de excepție pentru actorii sătmăreni care au șansa să întruchipeze cele două personaje – Radu Botar și Carmen Frățilă.
Articol editat de , 30 octombrie 2020, 18:31
Regizorul Cristian Ioan, care a fost ani la rând directorul Teatrului de Nord, afirmă că îi asigură pe spectatorii sătmăreni că în ciuda vremurilor potrivnice pe care le traversăm cu toți, nu îi va dezamăgi cu acest spectacol, așa cum a încercat să nu-i dezamăgeacă niciodată.
După avanpremiera care va avea loc sâmbătă în Satu Mare, în 5 noiembrie avanpremiera va avea loc în municipiul Carei, în 22 noiembrie fiind prevăzută premiera, urmând ca spectacolul să fie reluat în 26 noiembrie.
Stela Tudor
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.