Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Luminile și umbrele sufletului – Petru Creția

Ce mai citim: Luminile și umbrele sufletului – Petru Creția

Articol editat de cristina.rusu, 8 noiembrie 2020, 06:00 / actualizat: 8 noiembrie 2020, 8:35

Cartea pe care o prezint și o recomand azi este Luminile și umbrele sufletului de Petru Creția, apărută în mai multe ediții, în 1995 și în 2011. Considerat de către C. Noica „întâiul om de cultură al țării”, Petru Creția a scris eseuri originale de mare profunzime, poezii pline de sensibilitate, a tradus din greacă, latină, italiană, franceză, engleză, din Biblie, din Dante, din T. S. Eliot sau Virginia Woolf, a îngrijit ediția integrală Platon.

Luminile și umbrele sufletului cuprinde 30 de eseuri în care analizează lucid, grav sau jucăuș virtuți și defecte umane, în care demonstrează că valorile clasice pe care s-a făurit civilizația umană nu pot fi erodate de progresul tehnologic sau de alte transformări sociale.

Această carte poate fi un manual de educație, bune maniere și înțelepciune, care ne invită la cunoaștere și autocunoaștere, astfel încât să ne dorim mereu să devenim cea mai bună versiune a noastră: „Nu numai mintea, ci și sufletul se poate cultiva, când ai înclinare către cultura sufletului , și mai ales când te gândești, măcar din când în când, că poate greșești, că poate se află sub cer lucruri la care filozofia ta nu visează, că poate ar fi bine să te schimbi, să ieși din inerția și din cercul orb al sinelui”. („Suferința zadarnică”)

Cu delicatețe și rafinament descrie sentimente, emoții și pasiuni, pozitive sau negative, surprinde un curcubeu al stărilor și trăirilor omului: „Speranța este dintre marile puteri ale sufletului, iar cu cât sunt mai silnice împrejurările, cu atât avem nevoie de mai multă tărie ca să le îndurăm, să le înfruntăm și să le depășim”. („Speranța”)

Luminile și umbrele sufletului este un volum de suflet, despre suflet și pentru suflet, care ne dă puterea de a deveni mai buni, mai iubitori și mai înțelepți. Eseurile morale pot fi un ghid, un îndrumător sau o călăuză care trasează direcții de gândire, deschizând drumuri pe care ne dorim să mergem: „Omul care știe să aleagă bucuria nu caută răul cu lumânarea, nu se văicărește cât e ziua de lungă, nu caută la fleacuri, privește lucrurile cu îngăduință și cu zâmbet, nu face din țânțar armăsar. Și nu este niciodată mohorât sau posac, pentru că viața lui este părtașă la lumină, nu la umbră”. („Bucuria”)

Limbajul e simplu dar elegant, prin care răzbate îndemnul la decență, discreție sau chiar smerenie. Pledează pentru păstrarea integrității și a identității, este adversarul mediocrității, superficialității și al festivismului, un erudit capabil să dăruiască înțelepciune și frumusețe sufletească.

Textele, scurte dar sublime, nu sunt moralizatoare, ci au valoare de aforism. Petru Creția schițează niște portrete în care mulți dintre noi ne regăsim sau ne-am dori să ne regăsim. Definește cu exactitate și profunzime gama virtuților, trăirilor și carențelor firii omenești, însă totodată în mod delicat, încât să ne dorim să devenim mai buni, să ne desăvârșim caracterul.

Lipsa temeiniciei și a trăiniciei spirituale a oamenilor superficiali este ilustrată într-o frază edificatoare: „Asta înseamnă să-ți încropești avutul minții pe apucate și din auzite, din ceea ce circulă neverificat, prin aerul vremii, din locuri comune, din prejudecăți neroade, din informații la a doua mână, din cultura de almanah sau din lecturi rău mistuite”. („Superficialitatea”)

Frumusețea gândirii și a sufletului transpare în cuvintele despre „cât de frumoasă ar fi lumea și bună de trăit în ea, dacă am ști să ne pese”. („Nepăsarea”)

Toate aceste lipsuri ale firii umane sunt analizate fără încrâncenare, adevărul e spus cu zâmbetul pe buze, conștient fiind că: „La noi lucrurile nu se îndreaptă când cineva își arogă rolul de a biciui, scrâșnind, moravurile, de undeva de sus, din transcendența unei conștiințe presupuse fără greș”. („Homo Valachicus”)

Petru Creția este un apologet al „lucrului bine făcut”, care generează bucurie și plăcere, explică minuțios ce consecințe pot avea superficialitatea, lenea și nepăsarea asupra comunității.

Luminile și umbrele sufletului este o carte esențială și mi-aș dori să ajungă mai ales la tinerii cititori care să învețe să-și cunoască luminile sufletului. De aceea, îi invit să o împrumute de la Biblioteca Județeană O. Goga, Sediul central.