Atenție la ofertele de Black Friday!
Articol editat de Camelia Velțan, 14 noiembrie 2020, 14:28
Este perioada reducerilor de preţuri, cunoscută sub denumirea Black Friday. Marile magazine au avut şi anul acesta vânzări record, mai ales în mediul online.
Autorităţile le recomandă cumpărătorilor să verifice dacă preţurile au fost cu adevărat reduse, iar ANAF are deja în vizor tranzacţiile firmelor care au avut mari reduceri. Recomandarea vine şi din judeţul Sălaj.
Autoritățile responsabile cu protecția consumatorilor și economiștii ne îndeamnă să fim cu ochii în patru, pentru a nu ne trezi că achiziționăm anumite produse la preț redus și să constatăm că de fapt, le-am cumpărat mai scump. Doctorul în economie Alexandru Tamba:
Alexandru Tamba: Cred că cea mai bună metodă este aceea să facem o analiză și să ne gândim dacă într-adevăr ne dorim acel lucru sau doar, mă rog, este un impuls de moment, fermecați oarecum de mirajul acelor reduceri, prin care această acțiune de marketing încearcă și reușesc să ne vândă niște produse. Cel mai bun lucru este să vedem dacă într-adevăr avem nevoie de acele lucruri, după care sigur că trebuie să facem, știu eu, o analiză a prețurilor şi dacă, într-adevăr, aceste reduceri sunt reale.
Potrivit economiştilor, de atenţie sporită este nevoie şi în cazul comerțului online, pentru prevenirea unor false reduceri de preț