În continuare există mulţi care refuză până şi măsurile simple de protecţie, cum ar fi purtarea măştii. În continuare există oameni iresponsabili care, chiar dacă observă simptomele infectării cu coronavirus, nu fac nimic pentru a-i feri pe cei din jur. Cazul unei tinere nevăzătoare, pe care o vom numi pur şi simplu Teodora, ne arată cât de greu e uneori să te porţi corect; dar şi cât de esenţial e să tinzi spre acest lucru, până la capăt.
În continuare există mulţi care refuză până şi măsurile simple de protecţie, cum ar fi purtarea măştii. În continuare există oameni iresponsabili care, chiar dacă observă simptomele infectării cu coronavirus, nu fac nimic pentru a-i feri pe cei din jur. Cazul unei tinere nevăzătoare, pe care o vom numi pur şi simplu Teodora, ne arată cât de greu e uneori să te porţi corect; dar şi cât de esenţial e să tinzi spre acest lucru, până la capăt.
Teodora are 33 de ani şi e mama a 3 copii. Pentru mai multe săptămâni, coronavirusul a lăsat-o cu doar 2 simţuri funcţionale:
Când am ajuns acasă de la serviciu, au început frisoanele, durerile de cap. A doua zi durea efectiv carnea de pe mine, nu puteam să stau în picioare. Spre sfârşitul zilei, nu mai simţeam niciun miros. Pentru un nevăzător e foarte frustrant, cel puţin pentru mine mirosul e un simţ de bază. Trebuia să gătesc pentru familie, dar mă simţeam ca un robot de bucătărie. Situaţia aceasta îţi dă o stare de iritabilitate pe care încerci să o controlezi, dar nu merge tot timpul, povesteşte aceasta.
Imediat ce au apărut simptomele, Teodora a decis să se testeze. Când eşti nevăzător însă, apar probleme neaşteptate de logistică:
Am sunat la salvare, dar doamnele de acolo mi-au spus că dacă nu mă simt foarte rău, nu pot să vină. Le-am spus că sunt nevăzătoare şi nu ştiu drumul pe jos până la spital; mi-au propus să vin cu maşina personală! Apoi să vin cu un prieten, dar cum să expun pe cineva la aşa ceva? Puteau doar să mă ducă la urgenţă, la triaj, dar acolo era probabil să stau ore întregi.
Eram încuiată din toate părţile: cu cine să mă duc, cu cine să las copiii? Am sunat la o ambulanţă privată, unde mi-au spus că transportul costă 250 de lei. La fel şi la o clinică privată: 200 de lei transportul, pe lângă tariful testului. Am sunat la tel verde şi, după ce le-am expus situaţia, mi-au sugerat să merg cu un taxi, rezumă Teodora.
Aceasta a apelat la o companie de ridesharing şi, printr-o coincidenţă, a fost transportată de acelaşi şofer atât la dus cât şi la întors. După rezultatul testului, Teodora a trecut la anunţarea celor cu care a interacţionat:
Trebuie să fim asumaţi, să ne anunţăm colegii şi pe cei din jur. Este greu, pentru că ţi-e groază de reacţia oamenilor, dar nu putem ascunde, precum pisica, problema în nisip. Am vrut să anunţ şi şoferul, pentru că aşa e normal: omul acela practic m-a luat de mână şi m-a dus până la corpul de recoltare. Nu aveam datele lui de contact, dar soţul meu a scris un mesaj companiei. Rezultatul? I-au închis contul, iar şoferul cine ştie dacă a mai fost anunţat.
Pentru o persoană cu dizabilităţi, nimic nu e la fel de înspăimântător precum pierderea controlului:
Mă temeam că mirosul nu îmi va reveni (de fapt, nici acum nu e chiar ca înainte). Eu înţeleg că lumea e suprasolicitată; dar ce te faci cu testarea acestor oameni care dintr-un motiv nu se pot deplasa? Ar trebui să fim mai morali, cu mai multă grijă faţă de ceilalţi, subliniază Teodora.
Andrea Nagy
Foto: https://burst.shopify.com/
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
