Are mereu grijă ca statura să nu-l împiedice să fie în centrul atenţiei. Este cunoscut pentru rolurile de comedie, dar a avut şi o colaborare cu Morgan Freeman pentru realizarea unor documentare. Actorul american Danny deVito împlineşte astăzi 76 de ani.
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
17 noiembrie 2020, 06:00 / actualizat: 17 noiembrie 2020, 7:07
Are mereu grijă ca statura să nu-l împiedice să fie în centrul atenţiei. Este cunoscut pentru rolurile de comedie, dar a avut şi o colaborare cu Morgan Freeman pentru realizarea unor documentare. Actorul american Danny deVito împlineşte astăzi 76 de ani.
– A fost luat în considerare pentru rolul principal din filmul Poliţist de grădiniţă. Până la urmă rolul a fost primit de Arnold Schwarzenegger, o alegere mai de înţeles pentru un poliţist dur şi musculos. Ca să nu fie cu supărare, cei doi au jucat împreună în populara comedie Twins.
– Este un fan al maşinilor electrice. În 2019 declara cu mândrie că de ani de zile nu a mai trecut pe la o benzinărie.
– Prietenul său de o viaţă e actorul Michael Douglas. Cei doi au fost colegi de apartament pe când erau tineri şi fără fonduri.
– Împreună cu sora lui, şi-a făcut ucenicia ca hair stylist. Experienţa i-a plăcut lui Danny deVito, pentru că avea ocazia să întâlnească femei frumoase.
– A fost surprins într-o situaţie uşor ciudată la cea de-a 73-a gală Oscar: actorul îşi adusese o rezervă de morcovi, pe care îi ronţăia în timpul evenimentului.
Andrea Nagy
Foto: Wikipedia
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.