A debutat la 15 ani cu versuri patriotice, dar celebritatea i-a fost adusă de poemul Moartea căprioarei. A avut o relaţie fluctuantă cu autorităţile, propriii săi colegi votând excluderea sa din Uniunea Tineretului Muncitoresc. În 2 decembrie 1935 s-a născut Nicolae Labiş.
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
2 decembrie 2020, 06:00 / actualizat: 2 decembrie 2020, 7:30
A debutat la 15 ani cu versuri patriotice, dar celebritatea i-a fost adusă de poemul Moartea căprioarei. A avut o relaţie fluctuantă cu autorităţile, propriii săi colegi votând excluderea sa din Uniunea Tineretului Muncitoresc. În 2 decembrie 1935 s-a născut Nicolae Labiş.
Dar văile vuiră. Căzută în genunchi, Ea ridicase capul, îl clătină spre stele, Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă Fugare roiuri negre de mărgele. O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri, Și viața căprioarei spre zările târzii Zburase lin, cu țipăt, ca păsările toamna Când lasă cuiburi sure și pustii. Împleticit m-am dus și i-am inchis Ochii umbroși, trist străjuiți de coarne, Și-am tresărit tăcut și alb când tata Mi-a șuierat cu bucurie: – Avem carne!
(Nicolae Labiş, Moartea căprioarei)
– A învăţat să citească la 5 ani, în clasa mamei sale, iar colegii de atunci şi l-au amintit mai apoi ca pe un bun recitator, căruia îi plăcea să compună poezii şi scenete.
– La 15 ani a participat la consfătuirea tinerilor scriitori moldoveni. A impresionat prin ţinută şi cunoştinţele bogate, la festivitatea de încheiere recitând propria sa compoziţie, cu titlul Fii dârz şi luptă, Nicolae.
– A urmat pentru un semestru cursurile Facultăţii de Filologie, devenind bun prieten cu Mihail Sadoveanu.
– În timp ce se îndrepta spre o întâlnire cu iubita sa, după o vizită la Capşa, s-a dezechilibrat şi a fost călcat de tramvai. A murit în 22 decembrie 1956, la vârsta de 21 de ani.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.