Prima pagină » Campanii » Incluziv » Incluziv: Şcoala online nu trebuie să devină un film de groază [AUDIO]

Incluziv: Şcoala online nu trebuie să devină un film de groază [AUDIO]

Atunci când, prin forţa împrejurărilor, învăţământul online a fost introdus în şcolile din România, au fost mulţi dintre aceia care au atras atenţia asupra lipsei dispozitivelor de acces, îndeosebi în mediul rural. Pe bună dreptate: cei care beneficiază cel mai puţin în urma învăţământului la distanţă sunt tocmai copiii din comunităţile defavorizate, unde ar fi nevoia cea mai intensă de educaţie.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 8 decembrie 2020, 12:10

Atunci când, prin forţa împrejurărilor, învăţământul online a fost introdus în şcolile din România, au fost mulţi dintre aceia care au atras atenţia asupra lipsei dispozitivelor de acces, îndeosebi în mediul rural. Pe bună dreptate: cei care beneficiază cel mai puţin în urma învăţământului la distanţă sunt tocmai copiii din comunităţile defavorizate, unde ar fi nevoia cea mai intensă de educaţie.

Învăţământul online eficient nu ţine însă numai de prezenţa sau absenţa dispozitivelor. Profesorii, indiferent dacă au lucrat sau nu anterior cu aceste tehnologii, au fost aruncaţi în vârtejul învăţământului online, revenindu-le de acum atribuţia de a descoperi instrumentele optime pentru predare. Asociaţia Astrid din Cluj-Napoca a lansat o invitaţie de consiliere gratuită pentru dascălii care se simt depăşiţi, pentru cei care au nevoie de un sfat în utilizarea platformelor care fac învăţarea mai plăcută. Cu detalii Ioana Filipaş, reprezentantă a asociaţiei:

Ioana Filipaş: Ne-am dat seama că noi am avut privilegiul de a creşte într-un mediu în care putem să învăţăm, putem să ne organizăm timpul liber aşa cum vrem, avem îndrumare, avem sprijin din partea familiei. Înschimb am văzut de-a lungul anilor, lucrând cu tineri, că nu toţi au oportunitatea aceasta. Ne-am propus să creăm ceva care să ajute la dezvoltarea copiilor din mediul rural. Urma să începem cu un program cu un fel de cursuri pentru copii, în care să-i învăţăm acele lucruri care am considerat noi că lipsesc din programa şcolară: un pic de educaţie civică, media literacy, cum să te comporţi pe social media, igienă personală etc, urmând ca ulterior copiii să ne cunoască mai bine şi să putem veni şi cu alte propuneri de activităţi. Ulterior, văzând că nu putem să facem asta pentru că şcolile au fost închise, ne-am reprofilat (ca să nu stăm degeaba, până se remediază planeta). Am decis să-i ajutăm pe profesori: noi vrem să-i ajutăm pe tineri, iar nevoia lor de a fi sprijiniţi porneşte de la profesori.
Am ridicat o invitaţie de a ne contacta dacă sunt depăşiţi, dacă nu se descurcă deloc cu instrumentele necesare predării online. E vorba inclusiv de lucruri foarte mărunte, cum ar fi faptul că oamenii nu ştiu să pornească o cameră video, să-şi partajeze ecranul, să trimită un document. Ceea ce cumva e de înţeles, oamenii până acum nu au lucrat cu aşa ceva.

Andrea Nagy: Ce se întâmplă mai exact când sunteţi contactaţi?

Ioana Filipaş: Noi facem un fel de diagnoză a problemei şi încercăm să vedem ce nevoi au, unde simt că ar fi loc de ajutor: îi întrebăm cu ce elevi lucrează, cu ce probleme s-au confruntat. Apoi le propunem o întâlnire în cadrul căreia le prezentăm instrumentele online şi le răspundem la întrebări. Putem fi contactaţi pe pagina noastră de Facebook şi prin e-mail, la adresa asociaţiaastrid@gmail.com.

Andrea Nagy: În ce grupă de vârstă se încadrează profesorii care apelează la voi?

Ioana Filipaş: Din câte am observat, sunt peste 50 de ani. Sunt oameni care practic predau de o viaţă întreagă, care au folosit aceeaşi metodă de predare unidirecţională – cu o oarecare doză de interactivitate – la clasă. Acum s-au trezit în situaţia în care predarea devine mediată de tehnologie, ori partea aceasta de mediere nu o gestionează foarte bine şi nu are cine să-i ajute. Chiar presupunând că ştim folosi calculatorul şi tehnologia, există multe instrumente pe care oamenii nu le cunosc, platforme gratuite care fac învăţarea mai plăcută, care-i angrenează mai puternic pe copii în procesul educaţional: sunt hărţi interactive pe care copiii pot să deseneze sau să agaţe elemente vizuale; pot să pună fotografii, să creeze colaje, să deseneze pe ecran. Oamenii nu au lucrat cu ele, nu ştiu că sunt gratuite şi că i-ar ajuta mult, că probabil i-ar face şi pe copii să fie puţin mai atenţi şi mai activi.

Andrea Nagy: Platformele de predare online s-au dezvoltat exploziv în acest an. Există acum posibilitatea chiar şi de a scrie la tablă într-un curs ţinut pe internet, dar au fost introduse şi detalii simple, precum ridicatul digital al mâinii. Ce crezi, ce nu este în momentul de faţă şi ar trebui să existe?

Ioana Filipaş: Până la urmă oamenii au fost aruncaţi într-un vârtej, cu atitudinea: „Ştim că nu ştiţi asta, dar nu e problema noastră, vă descurcaţi”. Mi se pare că nu a apărut, fie din partea unei organizaţii ori a unei instituţii a statului, o platformă pe care profesorii să poată solicita sprijin şi pe care să-şi găsească resurse.