Un patinoar exclusiv pentru persoanele cu nevoie speciale
În zilele de luni și miercuri, în intervalul orar 12.00–13.00, accesul la patinoarul din Alba Iulia e rezervat celor cu nevoi speciale din oraș, astfel încât să se poată bucura de mișcare pe gheață, alături de însoțitorii lor.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 16 decembrie 2020, 13:11
Consilierul local Narcisa Bărbuleț, cea care a solicitat măsura, apreciază că aceasta e ”nu un favor, ci normalitate”.
Solicitarea a fost depusă în urma unei discuții cu o asociație care ajută copiii cu probleme și familiile defavorizate.
Cei care doresc să beneficieze de această măsură trebuie să prezinte o adeverință medicală, pentru a avea acces gratuit la patinoar, în zilele și între orele menționate.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.