Viaţa lui a fost plină de urcuşuri şi coborâşuri, asemeni aprecierii critice a filmelor în care a apărut. Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre Brad Pitt, care astăzi împlineşte 57 de ani!
Articol editat de cristina.rusu,
18 decembrie 2020, 06:00 / actualizat: 18 decembrie 2020, 7:27
Viaţa lui a fost plină de urcuşuri şi coborâşuri, asemeni aprecierii critice a filmelor în care a apărut. Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre Brad Pitt, care astăzi împlineşte 57 de ani!
– Cum vi se pare că ar fi sunat Willy Pitt? Implauzibil, nu-i aşa? De fapt primul său prenume este William.
– Pe când era la grădiniţă a primit un cadou ciudat: arma bunicului său. Se pare că în Missouri, unde a crescut Brad Pitt, e un fel de rit de trecere să moşteneşti o armă.
– Înainte de a deveni actor a mai câştigat câte-un ban mutând frigidere, costumându-se în pui uriaş pentru reclama unui fast food şi fiind şofer pentru dansatori exotici.
– A refuzat rolul principal din American Psycho la sugestia echipei sale de management, care i-a atras atenţia că fanii lui nu ar fi reacţionat bine să-l vadă atacând femei.
– În 1996, după filmul Interviu cu un vampir, Brad Pitt a cumpărat o casă deosebită în California. Casa era plină de obiecte gotice şi era cam cum ar fi trebuit să arate locuinţa unui vampir.
– A primit de 2 ori titlul de cel mai sexy bărbat în viaţă din partea revistei People, în 1994 şi 2000.
– În 1997, după apariţia filmului 7 ani în Tibet, lui Brad Pitt i s-a interzis să mai intre în China. Se pare că autorităţile chineze aveau o problemă cu felul în care erau prezentate în film, în plus erau deranjate de imaginea pozitivă atribuită lui Dalai Lama. De atunci restricţia a fost ridicată, Pitt a vizitat de 2 ori China.
– O reclamă în care a apărut a fost interzisă în Malaezia. Motivul oficial a fost acela că dacă reclama va fi difuzată mult timp, bărbaţii malaezieni vor începe să se simtă inferiori.
Andrea Nagy
Foto: arhivă Radio Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.