De cel puţin patru milenii, oamenii sărbătoresc Anul Nou. În zilele noastre, festivităţile pentru a marca trecerea de la un an la altul încep în seara zilei de 31 decembrie şi continuă până în 1 ianuarie, prima zi a calendarului gregorian. Cele mai răspândite obiceiuri se referă la petreceri de Revelion, mâncare specială, şampanie, artificii şi hotărâri pentru noul an.
Foto: Foto: Gerd Altmann /Pixabay
Articol editat de cristina.rusu,
31 decembrie 2020, 18:00
De cel puţin patru milenii, oamenii sărbătoresc Anul Nou. În zilele noastre, festivităţile pentru a marca trecerea de la un an la altul încep în seara zilei de 31 decembrie şi continuă până în 1 ianuarie, prima zi a calendarului gregorian. Cele mai răspândite obiceiuri se referă la petreceri de Revelion, mâncare specială, şampanie, artificii şi hotărâri pentru noul an.
Cea mai veche celebrare a anului nou de care ştim datează de acum 4000 de ani, din Babilonia. Babilonienii situau Anul Nou la prima lună nouă de după echinocţiul de primăvară, deci undeva spre sfârşitul lunii martie. Evenimentul era marcat prin ceremonii religioase. Era perioada în care se încorona un nou rege, sau se confirma, în mod simbolic, mandatul divin al regelui vechi. Tot de babilonieni se leagă şi obiceiul promisiunilor pentru noul an, ei încercând astfel să-şi atragă bunăvoinţa zeilor.
Încă din Antichitate, oamenii au dezvoltat calendare din ce în ce mai sofisticate. Anul nou era legat de un eveniment astronomic sau un moment important pentru agricultură. În Egipt de exemplu, anul începea cu perioada de creştere a Nilului, care coincidea cu creşterea stelei Sirius. Calendarul chinez în schimb îl plasa la a doua lună nouă după solstiţiul de iarnă.
Calendarul timpuriu al Imperiului Roman consta din 10 luni şi 304 de zile, anul nou fiind stabilit la solstiţiul de iarnă. De-a lungul secolelor, acest calendar s-a desincronizat cu ciclul solar. Iuliu Cezar a hotărât să rezolve problema, consultându-se cu cei mai buni matematicieni şi astronomi ai vremii. El a introdus calendarul iulian. Ca parte a acestei reforme, Cezar a stabilit anul nou la 1 ianuarie, onorând zeul care a dat numele lunii: Janus, zeul roman al începuturilor, ale cărui două feţe îi permit să privească în trecut şi în viitor. Romanii sărbătoreau oferind sacrificii lui Janus, schimbând daruri, împodobindu-şi casele cu ramuri de laur şi organizând petreceri fastuoase.
În Europa medievală, conducătorii religioşi au încercat să înlocuiască data de 1 ianuarie cu una care avea o mai mare însemnătate religioasă. S-a propus 25 decembrie, legată de naşterea lui Iisus, sau 25 martie, ziua Bunei Vestiri. 1 ianuarie a fost însă restabilită ca dată pentru anul nou spre sfârşitul secolului XVI. Celebrarea acestei zile este astăzi aproape universal acceptată, deşi
În ţări ca Israel, China sau India, oamenii continuă să se folosească de calendarul local pentru a marca începutul unui nou an.
