Numele său de scenă a fost inspirat de o marcă de cuţite cu tăiş dublu, iar prima sa apariţie televizată a fost în calitate de fondator al unei societăţi de apărare a bărbaţilor cu păr lung. Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre David Bowie, născut în 8 ianuarie 1947:
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
8 ianuarie 2021, 06:00 / actualizat: 8 ianuarie 2021, 8:07
Numele său de scenă a fost inspirat de o marcă de cuţite cu tăiş dublu, iar prima sa apariţie televizată a fost în calitate de fondator al unei societăţi de apărare a bărbaţilor cu păr lung. Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre David Bowie, născut în 8 ianuarie 1947:
– Mulţi cred că ochii lui David Bowie aveau culori diferite, dar e vorba de fapt de o iluzie optică: ochiul său stâng a rămas permanent dilatat după ce, la 15 ani, a primit o lovitură de la un prieten cu care s-a bătut pentru o fată.
– Melodia Space oddity a fost lansată în 11 iulie 1969, cu 5 zile înainte ca Neil Armstrong să păşească pe suprafaţa Lunii.
– Înainte de a exista serviciile de streaming, David Bowie a lansat piesa Telling lies exclusiv pe site-ul său, fiind printre primii artişti mari care şi-au pus muzica la dispoziţia fanilor pe internet.
– Se pare că nu-i plăceau onorurile britanice: în 2003 a refuzat să fie înnobilat, iar în 2012 nu a vrut să cânte la gala de deschidere a Jocurilor Olimpice din Londra. În mod surprinzător, a acceptat un titlu onorific din partea guvernului francez.
– Ultimul album de studio al lui David Bowie a apărut cu 2 zile înainte de moartea sa. A fost singurul lui album care a ajuns pe locul I în Billboard Top 200.
Andrea Nagy
Foto: wikipedia
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.