Ritm accelerat de vaccinare în județul Bihor
El a mai spus că au fost solicitate şi primite peste 3.000 de doze de vaccin, dar şi încă cinci fluxuri de vaccinare, pentru a face faţă cererilor.
Articol editat de Camelia Velțan, 22 ianuarie 2021, 18:19
Dumitru Ţiplea a precizat că din 5 ianuarie, au fost utilizate peste 8.800 de doze de vaccin, urmând rapelul din 26 ianuarie.
Potrivit prefectului, au fost imunizate inclusiv persoanele din 21 de centre rezidenţiale, adică 574 de vârstnici.
Dumitru Ţiplea a declarat că de la 500 de doze pe zi s-a ajuns la 1.100, pe cele şapte fluxuri organizate în judeţ.
Prefectul a spus că a solicitat primăriilor listele cu persoanele imobilizate la pat, urmând să fie vaccinate de echipele mobile, inclusiv asistenţii şi aparţinătorii acestora. Bolnavii care frecventează Centrele de dializă din judeţ vor fi vaccinaţi la Orăşelul Copiilor din Oradea şi la Ştei.
Potrivit prefectului, din 9.285 de cadre didactice, 3.618 şi-au exprimat dorinţa de a fi vaccinate.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.