Rețea care falsifică certificate medicale false cu rezultate negative la COVID-19, destructurată
Articol editat de Andrada Ștefănescu, 13 februarie 2021, 11:20
O rețea infracțională, bănuită de falsificarea și distribuirea unor certificate medicale false, care atestă rezultate negative la testarea COVID-19, a fost destructurată de Biroul de Investigații Criminale din Baia Mare.
Ancheta a începutul luna trecută când polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane care călătoresc în Uniunea Europeană își procură, contra sumei de 200 lei, adeverințe false că s-au testat și că rezultatul a fost negativ. Apoi, într-un punct de trecere a frontierei, asupra persoanelor aflate într-un autoturism, au fost descoperite astfel de certificate trucate.
Doi suspecți au fost reținuți, iar față de unul dintre ei s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, transmite IPJ Maramureș.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.