Ascultă Radio România Cluj Live

Radio Cluj…la modă: Moda ca spectacol (I)

În alte vremuri mai fericite și voioase în această perioadă, se serba Carnavalul de la Veneția. De fapt, cam aceasta este perioada de veselie programată înainte de postul Paștilor în toate țările creștine.

Radio Cluj…la modă: Moda ca spectacol (I)

Articol editat de cristina.rusu, 18 februarie 2021, 06:00

Nu știu câți dintre voi ați avut ocazia să vedeți Veneția în carnaval dar mărturisesc că eu am trăit câteva zile această experiență cu ceva ani în urmă. Dar nu despre carnaval voiam să vă povestesc, era doar punctul de plecare al întâlnirii noastre de astăzi. Moda ca domeniu include desigur și costumul, de aceea în mintea mea s-a creat această legătură.

De altfel primele prezentări de modă erau gândite ca un fel de spectacol cu valențe teatrale, în scopul de a plăcea publicului.

În vreme ce astăzi show-ul de modă este total diferit de ceea ce reprezenta la începutul secolului XX, se mai păstrează legături cu originile sale timpurii observabile în prezentările de factură ușor teatrală,  în locații cum sunt saloanele de couture, păstrate din acele timpuri.

Această prezentare necesită JavaScript.

De altfel, pentru case de modă cum era Doucet sau Paquin, modelele folosite în scopul câștigării prestigiului, și care erau deopotrivă cliente ale saloanelor de couture, erau actrițe ca Sarah Bernhardt, Rejane sau Cecile Sorel.

Teatrul, cu particularitate în Anglia și Franța, devenise cel mai potrivit loc unde puteai zări cele mai avangardiste stiluri și, probabil, genul acesta de punere în scenă de factură‘’fashionistică’’ este sămânța manifestărilor ulterioare de prezentare din cadrul saloanelor.

Englezul Charles Frederic Worth este considerat primul care a avut ideea expunerii modelelor sale pe modele vii. Cu toate acestea, mulţi croitori, în decursul secolului XIX aveau angajate tinere femei ce îmbrăcau rochiile pentru cliente.

Worth şi-a deschis propriul său salon de modă la Paris în 1858 iar Marie, soţia sa, a fost manechinul său până în 1870, când a renunţat şi s-a ocupat doar de educarea manechinelor casei.

Lady  Lucy Duff Gordon, o canadiancă din New York, fondează în 1905, casa de modă Lucille, deschizând apoi sucursale la Paris, New York şi Chicago. Ea organizează la date fixe adevărate prezentări de colecţii, într-o cameră amenajată ca o sală de spectacol. La intrare, un valet înmâna fiecărei cliente programul cu ordinea modelelor prezentate, urmând ca menechinele să apară în sunetul muzicii. Practic, acest tip de manifestare se află la baza prezentărilor de modă din zilele noastre.

Paul Poiret în 1910 va realiza un film cu o prezentare de modă pe manechine şi va face turul Europei cu o suită de modele vii, ce-i vor prezenta creaţiile. În 1913, atât el cât şi Paquin, vor face un turneu în Statele Unite cu creaţiile lor prezentate pe manechine.

Un cu totul alt mod original de prezentare al modelelor a fost organizarea unui așa numit the dansant, ceai dansant, o formă foarte populară de amuzament unde erau prezentate noile dansuri ca tango și foxtrot.

Designeri ca Lucile și Paquin își prezentau acolo creațiile, având de multe ori ca locație de desfășurare, sălile de teatru. Moda astfel etalată va ajunge și în prim-planul jurnalelor știrilor de actualitate ce erau prezentate în cinematografe în acea epocă.

O prezentare mai specială de modă, va face Elsa Schiaparelli în anul 1930, ea fiind primul creator care s-a gândit să confere un nume colecțiilor prezentate cum au fost: ‘’Circus’’, ‘’Commedia dell’Arte’’, ‘’Astrology’’ printre altele.  Aceste tematici au adus un plus de imagine teatrală prin recurgerea la modalități de expresie specifice scenei cum sunt regia de lumini, muzica și dansul care au fost incluse în spectacol.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cum s-a ajuns la spectacolele contemporane de modă vom detalia săptămâna viitoare.

Rămâneți cu bine!

 

Călina Langa, fashion designer

Imaginile sunt fotocopii din: Decades of Fashion 1900 to present Editura Ulmann 2019/ 100 Ideas that changed Fashion Editura Laurence King 2011/ Elsa Schiaparelli’s Private Album Editura Double-Barelled 2014.

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Radio Cluj…la modă: cronică pariziană (II)
Radio Cluj... la modă joi, 23 mai 2024, 06:00

Radio Cluj…la modă: cronică pariziană (II)

Este uimitor  pentru un est european să constate câtă atenție se acordă acestui domeniu, ajuns  proaspăt dintr-un loc ca al nostru, unde cu...

Radio Cluj…la modă: cronică pariziană (II)
Radio Cluj… la modă: cronică pariziană
Radio Cluj... la modă joi, 16 mai 2024, 06:00

Radio Cluj… la modă: cronică pariziană

O destinație inedită cu multiple ramificații în funcție de dorințele fiecărui vizitator care ajunge pe malurile Senei, Parisul este mai mult...

Radio Cluj… la modă: cronică pariziană
Radio Cluj… la modă: Irina Schrotter Doctor Honoris Causa al UAD Cluj-Napoca [FOTO]
Radio Cluj... la modă joi, 25 aprilie 2024, 06:00

Radio Cluj… la modă: Irina Schrotter Doctor Honoris Causa al UAD Cluj-Napoca [FOTO]

Evenimentul, organizat la inițiativa departamentului Modă-Design vestimentar, s-a desfășurat în cadrul unei reuniuni festive a Senatului...

Radio Cluj… la modă: Irina Schrotter Doctor Honoris Causa al UAD Cluj-Napoca [FOTO]
Radio Cluj… la modă: Patru dimensiuni creative
Radio Cluj... la modă joi, 11 aprilie 2024, 06:00

Radio Cluj… la modă: Patru dimensiuni creative

Am avut ocazia să asist și, în egală măsură, să vorbesc la deschiderea unei expoziții care se desfășoară zilele acestea la Turnul...

Radio Cluj… la modă: Patru dimensiuni creative
Radio Cluj... la modă joi, 4 aprilie 2024, 06:00

Radio Cluj… la modă: UAD•FASHION•WORKSHOPS – Comunicarea în modă

Este prima conferință dintr-o serie de trei ce sunt dedicate unui subiect extrem de interesant: Comunicarea în modă și strategiile de PR așa...

Radio Cluj… la modă: UAD•FASHION•WORKSHOPS – Comunicarea în modă
Radio Cluj... la modă joi, 28 martie 2024, 06:00

Radio Cluj…la modă: Piese cheie din garderobă – rochia de cocktail  

Chiar dacă acum nu se mai numește așa, deoarece momentul precis pentru care a fost lansată, nu mai există așa cum se revela el în perioada...

Radio Cluj…la modă: Piese cheie din garderobă – rochia de cocktail  
Radio Cluj... la modă joi, 14 martie 2024, 06:00

Radio Cluj…la modă: Imaginea de modă și cum este ea comunicată cu Maurice Munteanu

Manifestarea, cu circuit închis, adresată studenților și masteranzilor de la Departamentul modă/design vestimentar din Universitatea de Artă...

Radio Cluj…la modă: Imaginea de modă și cum este ea comunicată cu Maurice Munteanu
Radio Cluj... la modă joi, 7 martie 2024, 06:00

Radio Cluj… la modă: Eco Couture. Reinventarea pălăriei

La Galeria Costumelor de Teatru Doina Levintza, un loc cu o magie aparte, care merită vizitat dacă aveți drum prin București, s-a deschis o...

Radio Cluj… la modă: Eco Couture. Reinventarea pălăriei