Pacienţii cu transplant sau cei aflaţi pe lista de aşteptare pentru transplant se vor putea vaccina în etapa a II-a
De asemenea, se vor putea imuniza cu prioritate însoţitorii acestora și persoanele care au aceeaşi adresă de domiciliu.
Articol editat de Camelia Velțan, 5 martie 2021, 15:49
Potrivit sursei citate, pentru vaccinarea acestei categorii de bolnavi cronici împotriva COVID-19 se va utiliza produsul a cărui schemă de vaccinare se realizează în cel mai scurt interval de timp între doza 1 şi doza 2.
Pentru a veni în sprijinul pacienţilor care îşi exprimă acordul de a fi vaccinaţi, centrele de transplant au obligaţia de a elabora listele cu persoanele care solicită imunizarea şi de a le înainta direcţiilor judeţene de sănătate publică.
Vaccinarea împotriva COVID-19 poate fi efectuată după un consult medical prealabil: înainte de transplant, în cazul pacienţilor aflaţi pe lista de aşteptare sau la şase luni după transplant.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.