TIR răsturnat pe carosabil – Peste 100 de porci au murit în accident
Peste 100 de porci au murit în accidentul care a avut loc vineri seara, 5 martie, pe drumul național 17 în Pasul Tihuța după ce un autotren încărcat cu 600 de animale s-a răsturnat pe carosabil.
Articol editat de cristina.rusu, 6 martie 2021, 09:23
Peste 100 de porci au murit în accidentul care a avut loc vineri seara, 5 martie, pe drumul național 17 în Pasul Tihuța după ce un autotren încărcat cu 600 de animale s-a răsturnat pe carosabil.
Într-o curbă deosebit de periculoasă un bărbat în vârstă de 50 de ani, șoferul autotrenului, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat, în urma impactului suferind mai multe leziuni la nivelul capului, toracelui și la nivelul mâinilor. Bărbatul a fost stabilizat și transportat la unitatea de primiri urgențe din Bistrița.
Bărbatul transporta pe ruta Bistrița – Suceava 600 de porci din care aproximativ 500 de animale au fost găsite vii, alte 100 decedând în urma accidentului rutier.
Pompierii au reușit să scoată din autotrenul avariat tot porcii care erau transportați în cuști special amenajate, iar cei care au supraviețuit fără leziuni au fost preluați de un alt mijloc de transport pus la dispoziție de societatea de care aparțin. De asemenea, animalele bolnave care au avut de suferit în urma accidentului rutier au fost evaluate de mai mulți medicii veterinari sosiți la fața locului care au stabilit care dintre animale trebuie eutanasiate.
Cadavrele celor peste 100 de porci vor fi transportate la un centru de incinerare.
Raluca Lăzăroi
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.