Prima pagină » Radio Cluj pe vremuri » RADIO CLUJ 67 de ani

RADIO CLUJ 67 de ani

Radio Cluj. E numele unui post de radio. Doar atât? E “doar” un post de radio? Nu! E acel RADIO. E vocea noastră. A celor care lucrăm acolo. A celor care au lucrat acolo. A celor care au pus sau pun zi de zi un cuvânt, o notă muzicală pe frecvențe pentru cei care ne ascultă.

Pe 15 martie 2021 împlinim 67 de ani. 67!

Articol editat de bogdan.rosca, 14 martie 2021, 14:27 / actualizat: 17 martie 2021, 12:48

Radio Cluj. E numele unui post de radio. Doar atât? E “doar” un post de radio? Nu! E acel RADIO. E vocea noastră. A celor care lucrăm acolo. A celor care au lucrat acolo. A celor care au pus sau pun zi de zi un cuvânt, o notă muzicală pe frecvențe pentru cei care ne ascultă.

Pe 15 martie 2021 împlinim 67 de ani. 67!

Nu știu cum își imaginau radioul peste 50-60 de ani cei care au făcut primele programe de radio în Transilvania în 1954. Știu însă cum arată el astăzi. S-au schimbat lucruri. S-au schimbat vremurile, s-au schimbat oamenii care vorbesc la radio și cei care-i ascultă. S-au schimbat obiceiuri, au plecat unii, au venit alții.

Am stat cu colegii mei și ne-am întrebat, ce nu s-a schimbat? Ei bine, nu s-a schimbat angajamentul nostru de a sta alături de ascultători. De a fi ÎMPREUNĂ!

În ultimul an am ținut parcă mai tare să fim lângă ascultători. A trecut un an de când ni se tot spune să nu stăm împreună. Să păstrăm distanța. Unii de alții, de rude, de prieteni, de locuri favorite. Dar ne-am dat seama că RADIOUL tocmai asta face: STĂ LÂNGĂ OAMENI. În 67 de ani au fost multe momente când a stat lângă oameni. Gândiți-vă puțin! În 67 de ani, RADIOUL a petrecut toate momentele bune sau rele alături de oameni. Că au fost revelioane, planuri cincinale, Revoluție, alegeri, cutremure, inundații … de un an stă alături de oameni și în pandemie.

Am rugat câțiva colegi să scrie două-trei rânduri despre anul care a trecut. Despre cum au simțit ei această legătură cu ascultătorii într-un an în care lumea repeta obsesiv: nu stați împreună!

Doina Borgovan-vocea dimineților Radio Cluj: E 12 martie 2020. Școlile s-au închis de o zi. Și de parcă asta nu era de ajuns, imediat după ora 7:00 ne cade principala stație de emisie. Sună telefoanele în controlul tehnic, vin mesaje de la ascultători…

Îmi cad ochii pe cuvintele unei doamne: ”Ce se întâmplă? Nu pot sta la cafea fără Radio Cluj.” Le păstrez.

E momentul când îmi dau seama (pentru a câta oară?!) că atunci când intru la microfon nu mai e deloc vorba despre mine. Despre fricile mele, despre îndoielile mele, despre faptul că mi-e frig, mi-e somn și aș vrea să rămân acasă la căldură.

În ultimul an am simțit mai mult ca oricând responsabilitatea vorbitului la microfon în fiecare dimineață. Am încercat să-mi ponderez tonul, să nu pară alarmat, dar nici prea relaxat, să cântăresc fiecare cuvânt pe care îl rostesc, să mă gândesc mereu că vorbele mele pot avea consecințe uneori neașteptate.

În anul pandemic 2020 am întâlnit pe drum convoaie de oameni întorși din Italia, escortați de poliție, apoi am mers dimineața devreme prin orașul gol și pustiu, cu un permis de liberă trecere în buzunar. Și recunosc că uneori m-am simțit ca un mic erou care cel mai mult își dorește să fie de ajutor. Au fost și dimineți în care am simțit doar oboseală și derută.

Continui să mă duc la Radio dimineața devreme. Pandemia continuă și ea, chiar dacă între timp orașul și-a reluat traficul sufocant și traiul dezarticulat. Nu uit că sunt oameni care așteptă zi de zi să ne bem cafeaua împreună. Iar asta îmi dă curaj, putere și recunoștință. (Doina Borgovan)

Anca Bota – vocea de la 11:00 la 14:00 – Era prin ianuarie când m-am ciocnit prima oară de cuvântul ăsta nou: ”coronavirus”. Nu mi-a plăcut de el. Mi s-a părut neprietenos, pentru că ascundea un pericol nou și nevăzut. Aveam să îl rostesc așa de des în săptămânile și lunile ce au urmat, că mi-a devenit de-a dreptul antipatic și nesuferit! Mi-amintesc că, la un moment dat, am și spus la microfon ceva de genul: “chiar dacă n-am pronunțat în ultimele două ore cuvântul ”coronavirus”, asta nu înseamnă că el nu există”. Ne-a acaparat viețile și ne-a obligat pe toți să ne recalibrăm dorințele, să ne reconfigurăm prioritățile.

Aș minți dacă aș zice că a fost simplu în 2020. Cred că a fost anul în care mi-am măsurat cel mai mult cuvintele și tonul pe care le rosteam. Au fost și momente în care am fost îngrijorată și mi-a fost teamă pentru cei care îmi sunt dragi, mai ales atunci cînd virusul ăsta perfid a început să infecteze tot mai mulți oameni pe care îi cunoșteam. Din fericire, n-am pierdut pe nimeni dintre cei apropiați. Și tot din fericire, am mers la radio zi de zi. M-am gândit de multe ori, în 2020, ce norocoasă sunt, prin comparație cu cei care din cauza pandemiei au fost obligați să stea acasă sau, mai rău, și-au pierdut locul de muncă. În timpul carantinei a fost bizar să mă duc la radio, având în geantă o autorizație de liberă trecere, dar am fost cumva recunoscătoare că am șansa asta de a avea unde să merg.

Din punct de vedere profesional, despre 2020 o să îmi amintesc de-acum încolo cât de provocator a fost pentru mine și pentru colegii mei. Am redevenit conștientă de forța pe care radioul o are, de încrederea pe care o poate transmite, de puterea lui miraculoasă de a multiplica speranța și de a ține oamenii împreună. Cu informații corecte și verificate, cu un zâmbet, cu o vorbă bună. De fiecare dată când sunt live știu că dincolo de microfon sunt oameni ca mine, cu vieți reale și probleme concrete, cu dezamăgiri și cu speranțe. Și mă bucur că ei ne primesc zi de zi și clipă de clipă în casele lor, fără să țină cont de bariera distanței pe care vremurile astea complicate ne-au impus-o. Le mulțumesc! (Anca Bota)

Andreea Leonid – una din vocile știrilor Radio Cluj: În perioada de început a pandemiei a fost foarte greu, atât din punct de vedere personal, pentru că ne-am confruntat, ca oameni, cu ceva cu totul și cu totul nou, un virus periculos despre care nu știam mare lucru, dar și profesional, ca jurnalist.

Cea mai mare provocare, pentru mine, dar și pentru colegii mei de la Știri, a fost să reușim să transmitem o stare de calm ascultătorilor noștri, chiar dacă informațiile prezentate erau dintre cele mai rele și noi la rândul nostru eram, de fapt, speriați de ceea ce se întâmplă în lume și în România.

Apoi, o prioritate a noastră a fost în această perioadă și este în continuare să transmitem informații verificate, veridice, să nu cădem în capcana fake-news-ului, care a invadat o parte din media, astfel încât cei care ne ascultă să fie pe deplin convinși că informațiile de la Radio Cluj, postul public de radio care acum împlinește 67 de ani, sunt cele reale, sunt cele de care ei au nevoie pentru a trece mai ușor și cu bine prin această pandemie. (Andreea Leonid)

Dan Moșoiu – vocea de la Serile Radio Cluj: Pandemia ne-a dat viețile peste cap, dar, în același timp, ne-a întors la bucuriile simple. Cele trăite în intimitate, în familie, împreună cu cei dragi, dar și, în ceea ce mă privește, bucuriile simple trăite la microfon pe care, uneori, nu le mai credeam posibile. În fața restricțiilor inimaginabile până mai ieri, a spaimei apocaliptice, a anxietăților paralizante propagate prin canalele tv sau pe rețelele de socializare, un cântec bun, o vorbă calmă și bine cumpănită difuzate la radio au păstrat vie speranța și au menținut normalitatea tot mai precară a vieților noastre. Din acest punct de vedere, mi s-a confirmat ceea ce abia îndrăzneam să șoptesc: viitorul este al radioului! Iar Radio Cluj, mai ales Radio Cluj, este parte a acestui viitor!

Închei mulțumind celor care ne ascultă, pentru încrederea pe care o au în noi atunci când ne urmăresc la radio sau în online. Le mulțumesc pentru că suntem ÎMPREUNĂ!

Le mulțumesc tuturor celor care muncesc acum la Radio Cluj și celor care au lucrat aici înaintea noastră și ne-au lăsat în grijă moștenirea lor. ÎMPREUNĂ o ducem mai departe!