Incluziv: 5 cărţi emoţionante despre autism

1. Ana Dragu, Mâini cuminţi. Copilul meu autist, 2015

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 6 aprilie 2021, 10:38

Ana Dragu a aflat ca băieţelul ei suferă de autism când acesta avea doi ani. De atunci s-a documentat continuu şi s-a implicat activ în recuperarea lui. Având la baza experienta familiei lor, Mâini cuminţi spune povestea lui Saşa, cu toate incertitudinile şi temerile, dar şi cu bucuriile şi progresele făcute pas cu pas. Mama şi fiul învaţă treptat să comunice unul cu altul şi se plimbă ore în şir noaptea, pentru că băiatul are insomnii severe. Ana ii canta La mulţi ani pe muţeste fiindcă el are auz absolut şi percepe diferit sunetele. impreuna cu Maria, cea care îl însoţeşte la grădiniţă, Saşa plimbă timp de câţiva ani un balon invizibil prin oraş. În urma şedinţelor de recuperare, el învaţă să scrie şi să citească la vârsta de cinci ani şi este integrat cu succes la şcoală.

„Şi dimineaţă, de la 7, când s-a trezit, i-a cântat lui frate-miu, care era mahmur, Un elefant se legăna. Nu ştiu cum de eu nu l-am auzit, că dormeam în aceeaşi cameră, dar mi-a povestit frate-miu că a tot aşteptat să ajungă la zece elefanţi, numai că Saşa tot încurca cifrele. Eu m-am trezit la 9 şi era abia pe la al şaptelea elefant, cu gura plină de ciocolată din brad. Ştii ce mi-a zis când am deschis ochii? „Din greşeală am vrut ciocolată!“” – Ana Dragu.

2. Matei Călinescu, Portretul lui M, 2003

30% dintre copiii diagnosticaţi cu autism suferă şi de epilepsie. Portretul lui M cuprinde fragmente din jurnalul scriitorului, puse laolaltă după moartea fiului său, ţesute într-o carte de filosofie a durerii.

„Acest portret biografic al fiului meu, care s-a născut la 24 august 1977, în Bloomington, Indiana, Statele Unite ale Americii, şi a decedat, înainte de a fi împlinit 26 de ani, la 1 martie 2003, în oraşul natal, a fost scris în patruzeci de zile după moartea lui, în acele patruzeci de zile simbolice de după moartea oricui. În acele zile n-am putut face nimic altceva decât să mă gândesc la el scriind, transcriind fragmente despre el din vechile mele jurnale intermitente, încercând să desluşesc adevărul fragil al unor amintiri care m-au cutreierat în tot acest timp şi care, ştiam, urmau să se risipească inevitabil în târziul ceţos al memoriei. N-am numărat zilele, dar întâmplarea a făcut ca în cea de-a patruzecea să mă simt împăcat cu durerea mea, înseninat în tristeţe. A rămas această meditaţie despre viaţa lui, dar şi despre acea parte din viaţa mea în care m-am străduit să înţeleg enigma întrupată de el. Enigma n-am înţeles-o, dar am înţeles altceva: că el a fost, aşa cum a fost şi cum continuă să fie pentru mine, un dar.” – Matei Călinescu.

3. Nicoleta Mariana Orlea, Tot ceea ce străluceşte, 2020

Volumul este o colecţie de poveşti din viaţa a 20 de copii cu autism, spuse din perspectiva celor din jurul lor. Autoarea a vrut să ilustreze cât de multe persoane trebuie să se implice pentru recuperarea unui copil autist.

„Dintre toate culorile din natură, albastrul este cea mai adâncă şi cea mai imaterială. Natura nu înfăţişează albastrul decât alcătuit din transparenţă: dintr-un vid acumulat al aerului, al apei, al cristalului sau al diamantului. Albastrul este precis, pur şi rece. El nu poate fi obţinut prin amestec. Dar albastrul este şi cald şi inimos. Albastrul este strălucire şi linişte, dacă îl priveşti suficient de mult„. – Nicoleta Orlea.

4. Mark Haddon, O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii, 2003

Christopher cunoaşte numerele tuturor capitalelor de pe glob şi poate să recite numerele prime până la 7057. Nu îi place să fie atins şi ştie că o zi în care vede 5 maşini galbene e una în care mai bine nu te-ai fi ridicat din pat. Când câinele vecinului e ucis în miez de noapte, Christopher încearcă să rezolve cazul în logica lui Sherlock Holmes: o sarcină grea pentru cineva care înţelege lumea din jur în sens strict literal.

„Adesea oamenii vorbesc folosind metafore. Iată câteva exemple de metafore.
Am râs de mi-au sărit capacele.
El era lumina ochilor ei.
Frica păzeşte pepenii.
La pastele cailor.
El era stană de piatră.
Eu cred că ar trebui să i se spună minciună, fiindcă oamenii nu au capace care să sară atunci când râd, caii n-au cum să sărbătorească pastele, iar frica, fiind o stare sufletească, nu poate să păzească pepenii. Iar când încerc să vizualizez lumina ochilor, nu are nici o legătură cu faptul că ţi-e drag cineva şi te face să uiţi despre ce era vorba.” – Mark Haddon.

5. Naoki Higashida, De ce sar. Însemnările unui băiat de 13 ani cu autism, 2013

Scrisă de un băiat japonez, cartea oferă un ghidaj simplu şi autentic în lumea mai puţin înţeleasă a comportamentelor persoanelor cu autism. Utilizând un format simplu de întrebări şi răspunsuri, Naoki explică cu francheţe şi candoare de ce vorbeşte tare, de ce îşi flutură mâinile, de ce repetă aceleaşi întrebări sau de ce îi place să sară.

„Pe cuvânt, e o treabă grea conversaţia! E ca şi cum, ca să mă fac înţeles, ar trebui să vorbesc într-o limbă străină în fiecare minut al fiecărei zile” – Naoki Igashida.

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.