Mai mult de jumătate dintre spitalele de stat au manageri interimari
Comunitatea Declic cere Parlamentului iniţierea unui proiect care să scoată politicul din spitale şi să facă loc numirii unor manageri competenţi. Petiția inițiată în acest sens a fost semnată deja de peste 21 de mii de români.
Articol editat de Andreea Leonid, 9 aprilie 2021, 11:22
În cadrul campaniei ‘Depolitizaţi spitalele, acum!’, Comunitatea Declic atrage atenţia că practica numirilor de manageri interimari trebuie să devină o excepţie, justificată de o urgenţă, nu o regulă aplicată în mod abuziv de politicieni.
Ministerul Sănătății atrage atenţia că nu doar ministrul face astfel de numiri la conducerea spitalelor, ci şi autoritățile locale sau județene. Aşadar, numărul managerilor interimari la nivel naţional poate fi mult mai mare decât cel cunoscut şi comunicat de ministerul de resort.
Foto: arhivă Radio Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.