Ascultă Radio România Cluj Live

Aleșii noștri încep săptămâna în forță

Foto: Agerpres

Senatorii urmează să aprobe luni, 26 aprilie 2021, modificarea Legii privind administrarea spaţiilor verzi din localităţi, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, care a trimis actul normativ pentru reexaminare, cu scopul de a creşte numărul şi suprafaţa zonelor verzi din oraşe.

Aleșii noștri încep săptămâna în forță
Foto: Foto: Agerpres

Articol editat de Andreea Leonid, 26 aprilie 2021, 10:43

Senatorii urmează să aprobe luni, 26 aprilie 2021, modificarea Legii privind administrarea spaţiilor verzi din localităţi, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, care a trimis actul normativ pentru reexaminare, cu scopul de a creşte numărul şi suprafaţa zonelor verzi din oraşe.

La Parlament, ar urma să aibă loc şi o şedinţă comună a celor două Camere, pentru votul asupra rapoartelor de activitate ale unor instituţii din subordinea Legislativului, printre care şi Radioul Public. Parlamentarii ar urma să se pronunţe şi în ceea ce priveşte înfiinţarea mai multor comisii de anchetă, cerute de opoziţie.

Senatorii şi deputaţii ar trebui să se reunească într-o ședință comună pentru a se pronunța prin vot decizional asupra mai multor proiecte și rapoarte ale unor instituții din subordinea Parlamentului, între care CNA, TVR şi SRR.

Parlamentarii trebuie să decidă şi asupra procedurii de demitere a Avocatului Poporului, dacă raportul comisiilor de specialitate va fi finalizat. Plenul comun trebuie să se pronunțe prin vot și asupra solicitării PSD privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă referitoare la informațiile furnizate de autorități despre situația îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. Social-democraţii vor că această comisie să analizeze modalitatea de calcul, raportare și control a indicatorilor de sănătate publică, ce au dus la restricționarea drepturilor cetățenilor și să îi audieze pe toți cei responsabili de gestionarea pandemiei.

La Camera Deputaților majoritatea proiectelor de legi aflate pe ordinea de zi sunt cu raport de respingere, iar la Senat se așteaptă votul asupra proiectului de lege care prevede, între altele, că lucrările de construcții, fie centre comerciale, industriale sau rezidenţiale se pot realiza doar în baza unei documentaţii de urbanism, cu obligaţia asigurării de spaţii verzi cu acces public de minim 30% din suprafaţa terenului a cărui destinaţie s-a modificat. Tot la Senat, se așteaptă în plen o decizie cu privire la solicitarea AUR de înființare a unei comisii de anchetă privind acțiunea de evacuare a bolnavilor de la Spitalul Foișor din Capitală.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

Etichete:
Dezbaterea OUG privind alegerile prezidenţiale, amânată
Politic marți, 18 februarie 2025, 17:03

Dezbaterea OUG privind alegerile prezidenţiale, amânată

Senatorii din Comisia juridică au amânat pentru o saptămână termenul de dezbatere şi raport pe marginea Ordonanţei de Urgenţă privind...

Dezbaterea OUG privind alegerile prezidenţiale, amânată
Nicușor Dan are susținerea Partidului Forța Dreptei la prezidențiale
Politic duminică, 16 februarie 2025, 17:15

Nicușor Dan are susținerea Partidului Forța Dreptei la prezidențiale

Partidul Forța Dreptei îl va susține în cursa prezidențială din luna mai pe actualul primar al Bucureștiului, Nicușor Dan. Acesta și-a...

Nicușor Dan are susținerea Partidului Forța Dreptei la prezidențiale
AEP propune reguli pentru campanii electorale transparente
Politic duminică, 16 februarie 2025, 14:39

AEP propune reguli pentru campanii electorale transparente

Autoritatea Electorală Permanentă propune un set de reguli noi care ar urma să asigure transparența campaniei electorale pentru alegerile...

AEP propune reguli pentru campanii electorale transparente
Moțiune de cenzură la adresa Guvernului inițiată de SOS România
Politic sâmbătă, 15 februarie 2025, 12:38

Moțiune de cenzură la adresa Guvernului inițiată de SOS România

Partidul SOS România anunță că va depune luni, la Parlament, o moțiune de cenzură la adresa Guvernului condus de Marcel Ciolacu, pe care au...

Moțiune de cenzură la adresa Guvernului inițiată de SOS România
Politic vineri, 14 februarie 2025, 15:14

Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională

Cristian Diaconescu a fost numit consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, conform unui decret semnat vineri, 14...

Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională
Politic joi, 13 februarie 2025, 13:45

Miniștri vor fi evaluați în funcție de realizarea reformelor din PNRR

Realizarea reformelor din PNRR devine principalul criteriu de evaluare a activității miniștrilor, a anunțat joi, 13 februarie, premierul Marcel...

Miniștri vor fi evaluați în funcție de realizarea reformelor din PNRR
Politic joi, 13 februarie 2025, 12:59

Dragoș Damian a fost numit consilier onorific al primului ministru

Dragoș Damian este managerul companiei Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente din România.   Totodată, șeful guvernului a...

Dragoș Damian a fost numit consilier onorific al primului ministru
Politic joi, 13 februarie 2025, 11:05

Ministrul Educației, chemat la „Ora Guvernului”

Ministrul Educației, Daniel David, este chemat luni, 17 februarie, la „Ora Guvernului”, la Camera Deputaților, la solicitarea AUR, a...

Ministrul Educației, chemat la „Ora Guvernului”