Prima pagină » Felia de Cluj » Felia de Cluj: Despre ceaunul gastronomic primordial

Felia de Cluj: Despre ceaunul gastronomic primordial

Când zic cărți, mă refer la alea de bucate, adică cărți gastronomice, nu că de celelalte nu mi-ar fi plină biblioteca, dar alea neavând poze, parcă mă plictisesc mai repede. Așa, revenind la cărțile noastre, zilele trecute am dat peste o carte care ne povestește, dar ne și arată în poze frumoase, drumul gastronomiei peruane de la începuturile ei până în zilele noastre, când Peru a devenit destinația gastronomică mondială mai mulți ani la rând.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 28 aprilie 2021, 06:00 / actualizat: 28 aprilie 2021, 8:15

Ei, drumul ăsta nu a fost ușor, și o să vă povestesc treaba asta pe foarte scurt: cică la început erau băștinașii, adică localnicii, adică incașii; băieții ăștia aveau orașe mari, câteva piramide și mult aur. Apoi niște alți băieți au venit în vizită, -aceștia se numeau spanioli și ei au fost tare uimiți de aurul incașilor, atât de uimiți încât i-au omorât pe aceștia și le-au luat aurul. Apoi spaniolii și-au adus sclavi, din Africa, pe care nu i-au putut ține mult, pentru că oamenii ăia nu făceau față la muncile grele de pe culmile înalte ale Anzilor, unde aerul e mai rarefiat, așa că i-au eliberat și aceștia s-au stabilit pe coasta Pacificului. Apoi, tot pe acolo, au mai trecut navigatori portughezi, iar prin secolul al XIX-lea au venit mulți emigranți chinezi și japonezi, și aici, dar și în Brazilia. Toate populațiile astea au venit și cu cultura, obiceiurile, dar mai ales cu gastronomia lor. Așa că, pe la începutul secolului XX, filosofii peruani, pentru că au și ei așa ceva, se certau care mai de care pe tema originii și identității gastronomice. Că nu mai e nimic peruan, că totul e un amalgam, că totul e importat, că orezul e de la japonezi, că prăjeala au învățat-o de la portughezi etc.

Povestea asta s-a terminat brusc într-o zi când un domn bucătar și vizionar, aș adăuga eu, a reușit să-i facă să înțeleagă că, după atâtea sute de ani, tot ce a venit pe acolo și s-a așezat, dar s-a și amestecat cu ceea ce era și s-au și folosit de ingredientele locale, cumva a devenit marea bucătărie peruană, cu mai multe sub-bucătării (dacă mi-e permis să mă exprim așa). Ei bine, de atunci, de când cineva cu viziune a avut un plan și a stabilit o direcție, lucrurile pentru gastronomie, dar mai ales pentru turism și economie au mers doar în sus. Și, în mai puțin de 25 de ani, Peru este destinația gastronomică mondială numărul unu.

Citind povestea asta, nu am reușit să mă abțin să mă duc cu gândul la povestea gastronomiei românești, această poartă înspre Europa occidentală, poată la care au bătut cu armatele toate hoardele de invadatori din estul îndepărtat și apropiat. Și așa, în ceaunul ăla mare sau mic, cum o fi fost el, în zeama aia fadă, au lăsat și hunii ceva mirodenii, ceva mai multe turcii, apoi au venit fanarioții și ne-au învățat să frecăm mesele cu mentă (de unde și expresia a freca menta), apoi toate astea au fost amestecate de nelipsiții bucătari țigani care lucrau la casele boierești. Apoi au mai adus și ungurii câte ceva (mai multe aș zice eu) și nici cehii, sașii, evreii sau secuii nu au uitat să lase câte ceva în ceaun sau pe masa asta a gastronomiei din zona carpato-danubiano-pontică.

Dacă noi, azi, am fi puțin mai deștepți și puțin mai puțin filosofi, am înțelege că tot ceea ce este aici este moștenirea lăsată de toate popoarele care au trecut pe la noi. Oameni care au venit să cucerească sau să apere granițele marilor imperii, și au fost uitați aici și ei și familiile lor. Oamenii ăia au amestecat în ceaunul gastronomic primordial cu cei ce deja erau aici, și apoi i-au mai adăugat ceva în timp ce împărțeau un codru de pâine. Așa cred eu că s-a format gastronomia românească, dar și noi ca popor.

Diversitatea e cel mai de valoare element al culturii, nu uitați asta, e important!

Eu sunt Horia Șimon și vă dau întâlnire săptămâna viitoare, la o nouă ediție a Feliei de Cluj.