A fost una din prinţesele pop ale anilor ’80, al cărei album de debut a dat 4 hituri de Top10. În 22 iunie 1963 s-a născut Cyndi Lauper:
Articol editat de cristina.rusu,
22 iunie 2021, 06:00 / actualizat: 22 iunie 2021, 9:19
A fost una din prinţesele pop ale anilor ’80, al cărei album de debut a dat 4 hituri de Top10. În 22 iunie 1963 s-a născut Cyndi Lauper:
Cyndi Lauper şi-a petrecut primii ani de viaţă în cartierul Brooklyn. La 12 ani a început să ia lecţii de chitară acustică, dar tot de atunci datează şi primele ei încercări de a scrie versuri. La 17 ani a plecat de acasă, mutându-se pe cont propriu în Canada şi întreţinându-se singură, în timp ce urma cursuri de artă la Johnson State College.
A cântat în trupe puţin cunoscute la mijlocul anilor ’70, dar a fost forţată să ia un an de pauză după ce şi-a deteriorat corzile vocale. Medicii i-au spus de fapt că nu va mai cânta vreodată, dar a reuşit să-şi recâştige vocea şi, împreună cu John Turi, a format trupa Blue Angel. În următorii ani trupa s-a impus prin piesele create, o dovadă fiind albumul cu care a debutat în 1980. Cyndi Lauper a intrat însă în conflict cu managerul şi, după ce a pierdut un proces în favoarea acestuia, a declarat faliment şi s-a angajat ca vânzătoare.
Mereu pe cont propriu
După dezmembrarea trupei Blue Angel, Lauper cânta în baruri şi restaurante. În 1981, o întâlnire întâmplătoare cu managerul David Wolf i-a schimbat întreaga carieră. Time after time, al doilea single solo semnat Cyndi Lauper, a ajuns pe locul I în Billboard, iar albumul de pe care făcea parte, intitulat She’s so unusual, a devenit popular în întreaga lume. Videoclipul Girls Just Want to Have Fun i-a adus premiul „Best Female Video” la MTV Video Music Awards din 1984, iar un an mai târziu a câştigat un premiu Grammy pentru cel mai bun artist nou.
Cariera de film
Cyndi Lauper nu a reuşit să-şi păstreze mult timp popularitatea. A început să lucreze la coloana sonoră a unor producţii cinematografice precum True colors: un proiect apreciat doar de o parte din fani, pentru ritmul care era mai lent decât cel cu care artista i-a obişnuit. Cyndi Lauper a putut fi văzută în serialul Mad about you, pentru care a câştigat un premiu Emmy.
Viaţa personală
În 1991 Cyndi Lauper s-a căsătorit cu actorul David Thornton. Cei doi au un fiu, Declyn Wallace Thornton, născut în 1997.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.