Mihail_Kogălniceanu
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 1 iulie 2021, 06:00 / actualizat: 1 iulie 2021, 7:04
Mihail Kogălniceanu s-a născut la Iaşi, în 1817, fiind fiul vornicului Ilie Kogălniceanu. A fost educat de Gherman Vida, un călugăr asociat cu Gheorghe Şincai, iar mai apoi a fost elev al Pensionului lui Cuenim, unde i-a întâlnit pentru prima oară pe Vasile Alecsandri, pe Costache Negri şi pe Alexandru Ioan Cuza. Pasiunea sa pentru istorie datează tot din această perioadă, Kogălniceanu dezvoltând un viu interes pentru scrierile cronicarilor moldoveni.
Şi-a continuat studiile în străinătate ajutat de prinţul Sturdza, iniţial în oraşul francez Luneville, iar mai apoi la Universitatea Humboldt din Berlin. După ce a trezit suspiciunile prinţului Sturdza prin susţinerea făţişă a tineretului intelectual reformist din acele zile şi prin opoziţia faţă de regimul Regulamentului Organic, Kogălniceanu a fost împiedicat să-şi finalizeze doctoratul şi a revenit la Iaşi în 1838, unde a primit funcţia de adjutant al prinţului.
Dacia literară
Mihail Kogălniceanu a fost un prolific autor de eseuri şi de articole, înfiinţând de-a lungul timpului mai multe publicaţii. Cea mai cunoscută dintre acestea rămâne Dacia literară – la care ar fi urmat să colaboreze cu Vasile Alecsandri şi Ion Ghica -, suprimată repede de autorităţi. Împreună cu Costache Negruzzi, a publicat toate lucrările lui Dimitrie Cantemir care existau în acele timpuri. Mai târziu şi-a cumpărat propria tiparniţă, cu care dorea să tipărească ediţiile complete ale cronicilor moldave, inclusiv pe cele ale lui Miron Costin şi Grigore Ureche (după mai multe întreruperi asociate cu opţiunile sale politice, proiectul a fost realizat în 1852).
Revoluţia din 1848
În jurul anului 1843, Kogălniceanu era suspectat de autorităţile din Moldova din cauza entuziasmului său pentru reformă. În 1844 i s-a revocat dreptul de a ţine prelegeri de istorie. Şi-a vândut biblioteca personală Academiei Mihăilene şi s-a mutat pentru un timp la Paris şi în alte oraşe din Europa de Vest, aderând la Societatea Studenţilor Români împreună cu Ghica, Bălcescu şi Rosetti, prezidată de poetul francez Alphonse de Lamartine. După declanşarea revoluţiilor europene din 1848, Kogălniceanu a fost prezent în prima linie a politicii naţionaliste. Deşi, din mai multe motive, el nu a semnat „Petiţiunea-proclamaţiune” din martie 1848, care a dus la declanşarea revoluţiei în Moldova, el a fost considerat a fi unul din instigatori, iar domnitorul Sturdza a ordonat să fie arestat. A scăpat de arestare, continuând să lanseze unele dintre cele mai dure atacuri împotriva lui Sturdza; astfel, în iulie se oferise o recompensă pentru prinderea sa „viu sau mort”.
Spre sfârşitul verii, a trecut graniţa cu Austria în Bucovina, unde s-a refugiat pe proprietatea fraţilor Hurmuzachi. Manifestul său, Dorinţele partidei naţionale din Moldova (august 1848), era, practic, un proiect constituţional ce enumera ţelurile revoluţionarilor români. El contrasta cu cererile anterioare prezentate de revoluţionari lui Sturdza, în care se cerea respectarea strictă a Regulamentului Organic şi oprirea abuzurilor. În cele 10 secţiuni şi 120 de articole, manifestul cerea, printre altele, autonomie internă, drepturi civile şi politice, separaţia puterilor în stat, abolirea privilegiilor boiereşti, desfiinţarea clăcii şi unirea cu Ţara Românească.
În cabinetul lui Cuza
Mihail Kogălniceanu l-a primit cu un discurs emoţionant pe Alexandru Ioan Cuza, după dubla alegere din 1859. Între 1859-1965 acesta a fost numit de mai multe ori liderul cabinetului Principatelor Unite, fiind responsabil pentru multe din reformele asociate cu domnia lui Cuza. Cele mai importante sunt secularizarea averilor mănăstireşti din 1863, un pas spre reforma agrară din 1864 (care a venit în acelaşi timp cu abolirea corvezilor). Ulterior, Kogălniceanu a scris: „Cuza a făcut mari greşeli, dar [proclamaţia Către locuitorii săteşti din 1864] nu va dispărea niciodată din inimile ţăranilor şi nici din istoria României”.
Războiul de independenţă
În calitate de ministru de externe în guvernul Ion Brătianu (primăvara-vara 1876, şi apoi din nou din aprilie 1877 până în noiembrie 1878), Kogălniceanu a fost responsabil pentru intrarea României în războiul ruso-turc din 1877-1878 de partea Rusiei, ocazie cu care ţara şi-a declarat independenţa. Împreună cu Rosetti şi Brătianu, a susţinut trecerea trupelor ruseşti prin ţară şi, în aprilie 1877, l-a convins pe Carol să accepte alianţa cu Rusia, contrar sfatului iniţial al Consiliului de Coroană.
Opinia despre femei
Kogălniceanu s-a remarcat printr-o întrucâtva emancipată atitudine faţă de femei. Acesta a sugerat că, cel puţin în Moldova, „găseşti de ajuns mame, neveste, văduve, fete, slute, şchioape, chioare, vornicese, bănese, pitărese, negustoriţe, bacalite, ţâgance şi alte asemena creaturi ce se nasc, cresc, se mărită, fac copii şi mor. Dar femei, asta-i cam greu”. Cu toate acestea, eseistul rămânea de opinia, relativ atipică vremurilor sale, că „femeia este făcută pentru alta ceva mai înalt decât a poronci şi a căuta numai prozaicile trebi a gospadăriei; o socot de o mişie mai nobilă în societatea europeană. De aceea, măcar ca entuziasmul meu pentru Napoleon covârşeşte toată comparaţia, totuşi nu pot să-i iert nedreapta ură ce avea pentru Doamna de Staël, numai pentru că era o femeie de geniu” (Mihail Kogălniceanu, Iluzii pierdute).
Ultimii ani
A fost preşedinte al Academiei Române între 1887 şi 1889. Şi-a petrecut ultimii ani publicând documente istorice din fondul Eudoxiu Hurmuzachi, mediatizând descoperirile arheologice din perioada Greciei şi Romei antice în Dobrogea de Nord şi colecţionând documente străine legate de istoria României. Unul din ultimele sale discursuri, ţinut în faţa Academiei în prezenţa regelui Carol I şi a soţiei sale, Elisabeta de Wied, a fost un sumar al întregii sale cariere de om politic, intelectual şi funcţionar public. Mihail Kogălniceanu a murit la Paris, în timpul unei operaţii, în 1 iulie 1891.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
Cyndi Lauper şi-a petrecut primii ani de viaţă în cartierul Brooklyn. La 12 ani a început să ia lecţii de chitară acustică, dar tot de...
A fost laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1998. Lucrările sale sunt privite adesea ca alegorii, în care prezintă evenimente...
![Personalitatea săptămânii: Ray Charles [AUDIO/VIDEO]](https://i0.wp.com/www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2023/06/Ray-Charles-e1686306050516.jpg?resize=300%2C169&ssl=1 "Personalitatea săptămânii: Ray Charles [AUDIO/VIDEO]")
A afirmat mereu că perseverenţa şi independenţa mamei sale i-a fost model în viaţă. E greu de spus exact câte albume are, deşi portalurile...
Bryan Adams s-a născut în Ontario în 1959. A călătorit mult în copilărie, datorită tatălui său care lucra ca diplomat. A semnat...