Cel mai citit târg de carte se deschide miercuri la Oradea
Evenimentul, găzduit de Piața Unirii, este organizat de Radio România, prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj-Napoca, cu sprijinul Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune și al Primăriei Oradea.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 6 iulie 2021, 12:53 / actualizat: 8 iulie 2021, 12:36
Deschiderea oficială a celei de a șaptea ediții orădene a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România va avea loc miercuri, 7 iulie, la ora 11.00.
Târgul va fi deschis zilnic în intervalele orare 9.00 – 14.00 și 17.00 – 21.00, iar accesul publicului va fi permis în condițiile stabilite prin Ordinul comun al Ministerului Culturii și al Ministerului Sănătății (nr. 3.107/851/2021), pentru categoriile de vizitatori care, conform ordinului, prezintă un risc epidemiologic redus. Minorii sunt exceptați de la aceste norme, dar siguranța tuturor primează, astfel încât regulile de protecție individuală, precum portul măștii și dezinfectarea mâinilor la intrare se vor aplica tuturor celor aflați în incinta evenimentului.
Ediția Oradea 2021 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România va fi prima organizată într-o formulă care reunește toate avantajele târgurilor în format clasic și ale celor derulate exclusiv online: cele aproape 40 de standuri amenajate în pavilioanele expoziționale din Piața Unirii vor fi dublate de standuri virtuale, reunite pe website-ul www.gaudeamus.ro. Astfel, târgul oferă oportunități suplimentare atât publicului, cât și editurilor care nu au putut participa la ediția din Oradea, dar care au totuși posibilitatea de a-și promova oferta editorială pe această cale – aspect confirmat de faptul că numărul standurilor virtuale este puțin mai mare decât al celor fizice.
În acest format, vizitatorii care nu pot ajunge la târg au acces, prin intermediul standurilor virtuale, la noutățile editoriale prezentate la târg și, în măsura în care participanții își vor corela ofertele de la târg cu cele din campaniile online, le pot achiziționa în aceleași condiții. Evenimentele organizate cu aceast prilej se vor derula în aceeași formulă mixtă, atât cu participarea fizică a invitaților și a publicului, cât și exclusiv online, toate evenimentele fiind transmise în direct pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus.
Opt lansări și prezentări de carte au fost propuse până în acest moment de către participanții la această ediție, dar, dat fiind intervalul redus în care au fost realizate demersurile de organizare, este încă posibilă programarea de noi evenimente.
Programul integral al evenimentelor va fi disponibil și pe www.gaudeamus.ro începând de marți, 6 iulie, ora 16.00, cu mențiunea că, în funcție de solicitările participanților, acesta se poate îmbogăți constant.
Pentru vizitatorii pasionați deopotrivă de carte și de mișcare, am pregătit o serie de surprize constând în jocuri și echipamente sportive, oferite de SportPartner.ro, ca premii pentru concursurile pe care le vom derula online cu prilejul acestei ediții.
Programul evenimentelor, 7 – 11 iulie
Miercuri, 7 iulie, ora 18.00, live pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus
Editura Noua Acropolă: Prezentare de carte – Ankor Discipolul
Toate popoarele din lumea antică, inclusiv amerindienii, ne vorbesc despre diluvii şi continente scufundate. Platon ne-a lăsat o relatare foarte precisă. Pe ultimul fragment al Continentului Atlant l-am situat pe Ankor, un principe, un filosof, un om. Acţiunea se desfăşoară acum unsprezece mii cinci sute de ani. Totuşi, uneori intriga se va desfăşura în cititorul însuşi al acestor pagini, deoarece întrebarea citată la început continuă să ne preocupe pe toţi. Da, toţi purtăm în inima noastră un “Ankor”. Această povestire ne va ajuta pe mulţi dintre noi să îl întâlnim.
Joi, 8 iulie, ora 18.00, în incinta târgului Gaudeamus Radio România
Editura Arco Iris: Victoria Furcoiu – Bunica: prezentarea celor mai noi apariții editoriale din Colecția ,,Scrieri pentru copii, de la bunica”, urmată de un concurs de ghicitori cu premii.
Joi, 8 iulie, ora 19.00, în incinta târgului Gaudeamus Radio România
Editura Noua Acropolă: Filosofie pentru viață
Filosofia ne învață că am venit pe lume pentru a ne realiza, a avea o familie, a călători, a învăța, într-un cuvânt a ne bucura de viață. Dar, în tumultul acestor demersuri ne pierdem în detalii, între ce și cum trebuie să facem sau ce să nu facem, ne pierdem și ajungem să uităm de noi înșine. Atunci avem nevoie să folosim un altfel de minte, cea capabilă să găsească răspunsuri despre sensul lucrurilor, despre ce merită efortul nostru, despre cine suntem noi și ce este viața. Avem nevoie să ne cunoaștem pe noi, să înțelegem viața și vom putea lua decizia potrivită în fiecare situație. Dar cum?
Avem visuri, avem speranțe, avem idealuri, vrem să fim triumfători în viață, dar pe de altă parte ne este și frică, suntem nesiguri. Și aici există un conflict interior între a-mi urmări visurile, sau a rămâne în starea actuală, la ceea ce am deja, la ceea ce cunosc deja. Cum rezolvăm conflictul?
În cadrul evenimentului Noii Acropole, din această seară de la ora 18:00, sunteți invitați să aflați legătura dintre idei, răspunsuri și transformări.
Vineri, 9 iulie, ora 18.00, live pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus
Editura Noua Acropolă: Prezentare de carte – Eroul Cotidian – Delia Steinberg
Un volum în care sunt transmise în cuvinte simple idei mari despre sensul eroic al vieții umane. ”Când Filosofia Clasică exalta eroii, făcându-i recunoscuţi de toţi, nu cred că se sprijinea doar pe fapte eroice războinice sau pe remarcabile acte de îndemânare psihică sau biologică. Cred că întrevăd, şi nu doar la un singur filosof, o invitaţie tăcută şi subtilă de a ne lua la întrecere cu aceşti eroi începând chiar de la simplitatea propriilor noastre vieţi şi – de ce nu? – din postul de luptă pe care Destinul ni l-a dat fiecăruia dintre noi.
Sensul eroic al vieţii nu se epuizează cu o singură luptă, nici prin vreo situaţie dificilă din care am putut să ieşim victorioşi. De aceea vorbim despre un sens al vieţii, şi nu despre o ocazie în viaţă. Sensul vieţii este ca o direcţie generală, este un drum, cu mai multe sau mai puţine abisuri, care duce la o ţintă.”
Vineri, 9 iulie, ora 19.00, în incinta târgului Gaudeamus Radio România
ID Studioul de Artă: Redescoperă Oradea sub semnul identității
Întotdeauna există o legătură între poveste și realitate.
Sub semnul Identității – ID Studioul de Artă organizează evenimentul ReDescoperăOradea: Lansare de carte – Editura ID și prezentarea albumului GENERAȚII – Trupa Mustang.
Te învităm să descoperi și tu cea mai frumoasă latură a vieții – POVESTEA!
INVITAȚI speciali:
Actrița NORA TIU Chiriacși Prof. Maria Agape de laAsociația RedescoperăArta
Sâmbătă, 10 iulie, ora 11.00, în incinta târgului Gaudeamus Radio România
Editura Doxologia: lansarea colecției „Historia Christiana”
Lansarea va fi moderată de editorul fondator Dragoș Mîrșanu, avându-i invitați pe Pr. lect. univ. dr. Florin Toader Tomoioagă și pe Lect. univ. dr. Ovidiu Sferlea.
Descrierea sumară a colecției:
Colecția Historia Christiana își propune să prezinte pagini din istoria urmării lui Hristos și a misiunii creștine de-a lungul secolelor, explorând fapte (istorie factuală), idei (istorie intelectuală) și texte (traduceri de izvoare).
Colecția se adresează atât specialiștilor, cât și studenților și cititorilor instruiți, oferind volume care beneficiază de îngrijire științifică.
Sâmbătă, 10 iulie, ora 18.00, în incinta târgului Gaudeamus Radio România
Editura Noua Acropolă: Filosofie pentru viață
Suntem ființe complexe pentru că avem mai multe aspecte care ne influențează: de la nevoile corpului nostru, colorata lume a emoțiilor și sentimentelor, curiozitățile minții noastre cu ajutorul căreia cunoaștem lumea, până la inteligența care ne ajută să discernem și voința care ne face să ne ridicăm de fiecare dată, căutând drumul spre a fi învingători în viață. În același timp suntem și ființe integrale, pentru că formăm o unitate.
Nu este suficient să identificăm aceste aspecte în noi, ci și faptul că între ele există o dinamică. Avem visuri, avem speranțe, avem idealuri, vrem să fim triumfători în viață, dar pe de altă parte ne este și frică, suntem nesiguri. Și aici există un conflict interior între a-mi urmări visurile, sau a rămâne în starea actuală, la ceea ce am deja, la ceea ce cunosc deja. Cum rezolvăm conflictul?
Vom căuta răspunsuri în cadrul evenimentului Noii Acropole.
Duminică, 11 iulie, ora 18.00, în incinta târgului Gaudeamus Radio România
Editura Noua Acropolă: Filosofie pentru viață
În om există și o parte care se întreabă despre sensul lucrurilor, care are nevoie să fie liberă, să exploreze, să se regăsească pe sine, să găsească răspunsuri la nelămuririle și neliniștile sufletului. Cum ne ocupăm de această parte din noi? Cum o dezvoltăm? Logica ne spune că trebuie să căutăm răspunsuri la cei care știu, la experți. Dacă vrem să construim o casă întrebăm un arhitect. Pe cine întrebăm despre neliniștile sufletului? Pe înțelepți. Cine sunt înțelepții? Sunt mari persoane care au descoperit un adevăr și care trăiesc acel adevăr, și nu doar îl trăiesc, ci se și preocupă să îl transmită umanității. Acești mari înțelepți, acești mari oameni și sunt mulți în istorie – ca Platon, Socrate, Aristotel, Buddha, Confucius ne-au lăsat învățăturile lor. Veți spune ei au trăit acum mult timp. Da, dar când vorbim despre neliniști interioare ființa umană este aceeași ca acum 500 sau 5000 de ani. Învățăturile lor au fost verificate și confirmate în timp de mulți oameni mari, nu sunt o modă trecătoare a momentului, de aceea înțelegerea gândirii lor ne este importantă și nouă.
În cadrul atelierului de filosofie pentru viață susținut de Noua Acropolă duminică 11 iulie, de la ora 18:00 puteți vedea felul în care pot fi căutate răspunsuri la întrebări fundamentale prin studiul aplicat al filosofiei.
Partenerii acestei ediții a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Sponsor: SportPartner.ro
Parteneri media: Agenția de Presă RADOR, Bihoreanul, InfoOradea.ro
Comunicat de presă
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.