Salemul, mica localitate din Statele Unite, e locul asupra căruia se opresc filmele cu vrăjitoare. O fi, cine ştie, o tendinţă subconştientă de a îndepărta amintirea acestei nebunii colective de continentul european, unde torturarea şi uciderea celor acuzaţi de vrăjitorie s-a practicat până prin 1800:
Foto: Anna Goldi, ultima vrăjitoare executată în 1782
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
10 iulie 2021, 18:00 / actualizat: 10 iulie 2021, 19:26
Salemul, mica localitate din Statele Unite, e locul asupra căruia se opresc filmele cu vrăjitoare. O fi, cine ştie, o tendinţă subconştientă de a îndepărta amintirea acestei nebunii colective de continentul european, unde torturarea şi uciderea celor acuzaţi de vrăjitorie s-a practicat până prin 1800:
În 1487 a apărut volumul Malleus malificarum, opera unui grup de inchizitori. Tratatul, scris cu o aparenţă ştiinţifică, începe prin a studia dacă vrăjitoria există într-adevăr. Şi bineînţeles că ajunge la concluzia că, de vreme ce forţe malefice există, e realist să credem că sunt persoane care colaborează cu acestea. A doua parte se ocupă cu clasificarea vrăjitoarelor în funcţie de diversele lor puteri. Partea a treia e însă cea mai dură, pentru că expune felul în care o presupusă vrăjitoare trebuie să fie testată prin tortură. Iată câteva argumente:
– Dacă o femeie nu a plâns în timpul procesului, atunci sigur e vrăjitoare;
– Dacă acuzatul, aruncat în apă cu mâinile şi picioarele legate, a rămas totuşi la suprafaţă, înseamnă că e vrăjitoare. Desigur, dacă s-a scufundat e un nevinovat înecat, dar asta nu mai contează.
Sinistrul tratat nu a făcut parte din canonul oficial, cu toate acestea a devenit manualul fiecărui inchizitor. S-a creat o întreagă isterie a vrăjitoarelor, ale cărei victime au fost în principiu femei, despre care se credea – de la Eva pornind – că sunt mai predispuse în a colabora cu necuratul. Răul provine din acceptarea ispitelor trupeşti: femeile sunt mai slabe în acest sens, mai puţin stabile în credinţa lor, deci mai predispuse în a se juca cu ocultul pentru a-şi conferi un avantaj. E greu de estimat numărul victimelor, chiar şi cei mai optimişti istorici ajung undeva la 60 de mii de oameni. Victimele puteau fi fecioare prea frumoase sau prea inteligente, dar şi văduve prea avute, în orice caz orice femeie care nu avea un soţ (cum a fost mama văduvă a astronomului Johannes Kepler). Au fost de asemenea acuzate de vrăjitorie moaşele, a căror vină era că se pricepeau în arta eminamente feminină şi ocultă de a ajuta venirea pruncilor pe lume. A fost o prigoană generalizată împotriva femeilor care este prea puţin pomenită astăzi. Mintea nu poate cuprinde asemenea grozăvii; dar nici arhivele, mai ales că de multe ori nici nu era vorba de vreun proces oficial: femeia era ridicată de la domiciliu, copiii ei erau obligaţi să depună mărturie împotriva ei (se accepta inclusiv declaraţia unui copil de 3 ani în acest sens), apoi presupusa vrăjitoare era spânzurată de consăteni. Şi, lucru curios: vrăjitoria nu părea să aibă capăt; pentru că atunci când într-o comunitate era ucisă o vrăjitoare, imediat acuzaţia sărea de la o casă la alta, născând altele.
recompensa pentru gasirea Annei Goldi
Ultima femeie condamnată pentru vrăjitorie a fost Anna Goldi, executată în 1782 (aceasta a recunoscut că s-a înhăitat cu diavolul, care o vizita sub forma unui câine negru). Procese de vrăjitoare au mai avut loc, dar nu au mai dus la condamnări la moarte…cel puţin conform datelor oficiale.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
