Prima pagină » De prin Cluj » Asociația NUCA organizează un târg caritabil cu ocazia celor 10 ani de activitate [AUDIO]
Asociația NUCA organizează un târg caritabil cu ocazia celor 10 ani de activitate [AUDIO]
Foto: facebook Asociația NUCA
Asociația NUCA aniversează 10 ani de activitate, timp în care au salvat de la abandon foarte mulți câini și pisici. Au reușit să sterilizeze o parte dintre aceste animale, le-au găsit adăpost și chiar au luptat pentru drepturile animalelor. Asociația NUCA funcționează în regim de foster, iar sursa lor de finanțare constă în donațiile pe care le primesc de la oamenii care vin la târgul caritabil.
Articol editat de cristina.rusu,
18 iulie 2021, 15:55
Asociația NUCA aniversează 10 ani de activitate, timp în care au salvat de la abandon foarte mulți câini și pisici. Au reușit să sterilizeze o parte dintre aceste animale, le-au găsit adăpost și chiar au luptat pentru drepturile animalelor. Asociația NUCA funcționează în regim de foster, iar sursa lor de finanțare constă în donațiile pe care le primesc de la oamenii care vin la târgul caritabil.
,Am crescut în toți ăștia 10 ani. Am fost încă de la început, de acum 10 ani, voluntară în NUCA și, cumva, ne-am reconstruit și ne-am redefinit. Suntem singura asociație care nu are adăpost și funcționăm doar în sistem de foster. (…) După aia ne-am dezvoltat și pe alte părți, pe partea de sterilizări foarte mult. La început am inițiat o serie de campanie de sterilizare de trei zile în împrejurimile Clujului, pentru că de acolo vine problema abandonului. (…) Avem practic o campanie de sterilizare continuă, adică noi colaborăm cu un cabinet veterinar și facem sterilizări gratuite pentru animalele de pe stradă în continuu, spune Carmen Delia Mureșan pentru Radio Cluj.
Noi depindem de voluntariat, criza și problema cea mai mare a noastră este că avem foarte puțini voluntari care să se implice fizic. Pe lângă lipsa de voluntari, care a devenit absolut acută, mai ales în perioada pandemiei, noi nu ne-am putut opri activitatea, am ajuns și la lipsă de fonduri. (…) Așa am zis să încercăm să facem un garage sale să vedem cum merge, să facem asta cu lucruri de foarte bună calitate, chestii care sunt foarte puțin purtate, neuzate, aproape noi. Acum cred că am ajuns la a13-a ediție de garage sale. Am avut parte de un răspuns foarte entuziasm din partea oamenilor, au venit în întâmpinarea noastră și au donat multe lucruri. A devenit o tradiție la noi, a mai spus Carmen Delia Mureșan.
Cu ocazia acestor 10 ani împliniți au organizat un alt târg în această duminică, 18 iulie de la ora 12.00 până la ora 19.00. Cei care vor să ajute pot merge pe strada Ploiești, nr 44 să doneze lucruri de care nu se mai folosesc și care sunt într-o stare bună pentru a putea fi reutilizate sau pot căuta ceva de care au nevoie în schimbul unei donații pe care o hotărăsc de cuviință.
Lucrurile de la târg sunt în stare bună, începând de la cărți, obiecte de porțelan, bijuterii, haine, jucării, obiecte de colecție sau alte accesorii. Târgul durează doar o zi, cei care vor să ajute cu o donație le pot găsi pe fetele de la NUCA la Cabinet Happy Pets sau la numărul de telefon 0749033487.
Dana Coțovanu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.